Parcul tehnologic Liberty, realizat de ex-premierul Republicii Moldova, Ion Sturza, prin transformarea cu o investiţie de 25 de milioane de euro a unei vechi fabrici de mobilă, va fi inaugurat săptămâna aceasta. Cu această ocazie omul de afaceri a explicat pentru “Adevărul” diferenţa între modelul de afacere IT de la Cluj şi cel din Silicon Valley este faptul că “aici se vor produce idei care vor fi puse în aplicare".
Prima etapă a proiectului de 25 de milioane de euro, Liberty Technology Park Cluj, făcută de Fribourg Capital – fondul de investiţii al fostului premier al Republicii Moldova, Ion Sturza - a fost finalizată şi va fi inaugurată joi, 5 decembrie. Primul parc tehnologic din Cluj a fost realizat prin reconversia vechilor clădiri ale fabrici de mobilă Libertatea, aflată într-o fostă zonă industrială a oraşului. În prima etapă, vor fi date în folosinţă primele două clădiri, din cele 8 care există, investiţia în această fază fiind de 7 de milioane de euro. În urma reconversiei, au rezultat 5.600 de metri pătraţi utili destinaţi amenajării de birouri, săli de conferinţe şi organizare de evenimente, precum şi a zonei de leisure ce va include o sală de fitness, un restaurant şi o cafenea. Acestora li se adaugă amenajarea peisagistică a ambientului înconjurător, respectiv a celor 13.239 metri pătraţi de zonă verde, şi amenajarea celor 565 de locuri de parcare, rastelurilor şi pistelor pentru biciclete. A doua etapă a proiectului va fi livrată în semestrul al doilea al anului 2014, oferind un total de 13.412 metri pătraţi, aparţinând clădirilor D şi E. „Liberty Technology Park Cluj este primul pas în crearea unui ecosistem technologic veritabil al oraşului, un centru de afaceri la propriu. Foto Parcul tehnologic Liberty din Cluj
Zona a fost deja transformată din una industrială în una de birouri şi servicii, şi cred că toţi proprietarii de afaceri di