Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul din Bangladesh care a încercat să detoneze o bombă de 450 de kilograme în centrul New York-ului intrase pe teritoriul SUA cu o viză de student

Publicat in Gandul, vineri 19 octombrie 2012 ·

Tânărul originar din Bangladesh, în vârstă de 21 de ani, arestat miercuri după ce a încercat fără succes să detoneze o bombă în faţa clădirii Rezervei Federale la New York, intrase în SUA cu o viză de student eliberată în decembrie, au explicat joi autorităţile americane, relatează AFP.

Quazi Mohammad Rezwanul Ahsan Nafis deţinea o viză de student care îi permitea "să urmeze un program universitar în Statele Unite pentru care a fost selectat", a explicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Ea a precizat că eliberarea vizelor se "făcea de la caz la caz în funcţie de toate bazele de date puse la dispoziţia Guvernului americane".

Familia tânărului a anunţat joi la Dhaka că acesta a urmat un semestru la Universitatea din Missouri (centru) şi că ulterior s-a mutat la New York, unde a găsit un loc de muncă la un hotel pentru a economisi bani cu scopul de a urma o formare ştiinţifică, fiindcă universitatea era "prea costisitoare".

Procurorul federal din Brooklyn a anunţat miercuri că tânărul a venit în Statele Unite în ianuarie 2012, cu scopul de a comite unui atentat.

Evocând legături în străinătate cu Al-Qaida, el a încercat să înfiinţeze o celulă teroristă în Statele Unite şi a căutat contacte cu Al-Qaida în interiorul ţării, pentru a-l ajuta să comită atentatul.

Dar unul dintre "recruţii" săi era o sursă FBI, ceea ce le-a permis autorităţilor să îl supravgheze - şi chiar să îl ajute - pe tânăr timp de mai multe luni în care acesta s-a pregătit.

În 2011, SUA au eliberat 476.000 de vize pentru studenţi, între care 1.136 pentru cetăţeni ai Bangladeshului. Aceşti studenţi sunt supravegheaţi şi înregistraţi într-o bază de date administrată de către Departamentul de Securitate Internă.

Tânărul originar din Bangladesh, în vârstă de 21 de ani, arestat miercuri după ce a încercat fără succes să d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum 2 ore
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°