"Dacă nici România nu are istorie aviatică, atunci...", spune cu pauze de oftat un pilot care a venit să viziteze Muzeul Aviaţiei din Bucureşti. Omul se plimbă alene printre avioane şi observă că o pagină cum sunt puţine altele în istoria acestui neam stă să se rupă. Sau să fie ruptă.
1 /.
Pe Conrad Haas, Hermann Oberth, Henri Coandă, Traian Vuia, Aurel Vlaicu sau Radu Manicatide îi găseşti astăzi, laolată, la Muzeul Aviaţiei. Ajungi aici pe o stradă al cărei trotuar e ocupat de maşini. Doar suntem pe o bucată de teren de lângă metroul Pipera, zonă sugrumată de clădiri de birouri.
În ultimul timp, s-a vorbit că muzeul va fi desfiinţat, pentru a face loc unui cartier ANL. "Am venit să îl vedem, că am auzit că nu va mai fi", spune Maria Popescu, adusă de fiul Liviu să viziteze un muzeu drag lui. Băiatul este absolvent al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă (SSAvC). Liviu îi povesteşte mamei despre fiecare avion. În unele modele a şi urcat. Cu altele a zburat.
FOTO evz.ro
Muzeul Aviatiei din Bucureşti
"Uite, ăsta este un Sniper, MiG 29, de la ruşi. E cel mai "periculos" de aici", spune plin de entuziasm Liviu. Mama sa, venită de la Craiova pentru a vizita muzeul, spune că lumea nu cunoaşte mai nimic despre acest spaţiu. Dânsa crede că povestea aviaţiei româneşti ar avea nevoie de un suport mai demn. "Uite cum arată totul în jur, uită-te cum arată avioanele", spune Maria Popescu.
Ei sunt doi dintre puţinii vizitatori ai muzeului. Anual, Muzeul Aviaţiei are circa 5.000 de vizitatori, după cum se arată chiar pe pagina de internet a instituţiei. În fraza precentă, ar fi avut loc şi un "doar", deoarece alte muzee din România au peste 100.000 de vizitatori în fiecare an. "Vin puţini oameni, muzeul nu e cunoscut. Îl ştim mai mult noi, cei legaţi de aviaţie", spune Marius, un pilot pe avioane de agrement, care dă târcoale apara