Ocrotitorul Irlandei aduce, pe lângă multă voie bună măsurată în halbe de bere, şi reţete care te fac să-ţi lingi degetele cu poftă. Tortul glazurat cu ciocolată este nelipsit din coşul cu bunătăţi al irlandezilor chiar dacă nu respectă cromatica tradiţională şi nu celebrează, la fel ca celelalte mâncăruri, verdele.
Sfântul Patrick este una dintre cele mai cunoscute sărbători din întreaga lume, fiind consemnată în calendar ca Ziua Naţională a Irlandei. Pe data de 17 martie, în anul 1995, guvernul irlandez a hotărât înfiinţarea unui festival ce avea să fie ţinut, uşor, uşor, în majoritatea statelor europene. Care a fost principalul obiectiv al iniţierii unui asemenea eveniment? Conducătorii din Dublin au vrut să-şi promoveze statul şi au scos la lumină tinere talente, promotorii generaţiilor de atunci. Pe lângă obiectivele de natură turistică, Sfântul Patrick a dorit să rivalizeze şi cu celelalte sărbători internaţionale şi să creeze energie şi bună dispoziţie prin intermediul inovaţiilor şi al creativităţii.
Panglicile verzi şi frunzele de trifoi au fost purtate de Sfântul Patrick încă din secolul XVII. Legenda spune că Sfântul Patrick ar fi folosit trifoiul pentru a explica conceptul de Sfânta Treime populaţiei creştine din Irlanda.
Tort Bundt cu glazură de ciocolată
Ingrediente:
150 grame de unt
100 grame de sirop de zahăr
75 grame de melasă neagră
175 grame de zahăr brun
175 grame de ciocolată neagră
Două rădăcini de ghimbir, fin tocate
100 mililitri de bere Guiness
O jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu
200 grame de făină
O linguriţă de praf de copt
O linguriţă de scorţişoară
O jumătate de linguriţă de ienibahar
O jumătate de linguriţă de nucşoară măcinată
Trei ouă bătute
Trei linguriţe de gem de ghimbir sau dulceaţă de caise
O lămâie sto