Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Riscul vacanței pe cupoane

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 aprilie 2012 ·

Agenţiile de turism acuză site-urile de reduceri că vând ilegal vacanţe. Siteurile susţin că sunt doar intermediare în relaţia cu clienţi.

În urma sesizărilor populației, anul trecut au fost amendate 70 de agenții de turism cu o sumă totală de peste 250.000 de lei

Sursa: REUTERS

Ce-ţi doreşti mai mult: o vacanţă ieftină sau una reuşită? Vestea bună este că poţi îndeplini ambele condiţii, dacă îţi faci timp să te informezi.

Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a acuzat recent peste 100 de site-uri de reduceri, care i-au cucerit pe români cu oferte tentante, că ar vinde ilegal pachete turistice, înşelând consumatorii. "Dacă acestea ar avea o activitate legală, ar însemna ca nici agenţiile de turism să nu îşi plătească licenţele, taxele, asigurările", a spus şefa ANAT. Potrivit acesteia, multe oferte sunt promovate ca pachete reduse, prin cupoane sau vouchere, însă preţul de cumpărare este de fapt cel real. ANAT a dat şi câteva exemple de astfel de site-uri: zumzi.ro, groupon. ro, topdeals.ro, reduceriazi. ro, mybestdeal.ro, crocodilo. ro şi ofertadelux.ro.

La rândul lor, site-urile de reduceri susţin că nu fac decât să promoveze ofertele primite de la furnizorii de produse sau servicii. "Noi desfăşurăm activitate de promovare. Nu avem cum să avem licenţă şi în turism, şi în medicină şi în multe alte domenii pentru care avem oferte", ne-a declarat Luciana Zamfirescu, director general topdeals.ro, unul dintre site-urile acuzate explicit de ANAT. Aceasta mai spune că nu a primit nicio reclamaţie legată de serviciile turistice şi că site-urile trebuie să se asigure că partenerii cu care colaborează sunt serioşi şi menţin standardul de calitate.

Ce reclamă consumatorii

Când primeşte sesizări privind ofertele pentru vacanţe, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului ia la rost agenţiile, care

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 31 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum o ora
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°