Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) sustine ca se pregateste sa organizeze actiuni de protest in urmatoarele saptamani, daca nu sunt solutionate problemele legate de bugetul educatiei, taxele de camin si burse.
"Vom incepe cu actiuni in campusurile universitare si in facultati, prin care sa subliniem, din nou, care sunt revendicarile noastre, iar apoi vom trece la actiuni de strada, inclusiv mitinguri, iar apoi este posibila si o greva ", a declarat, pentru Mediafax, presedintele ANOSR, Mihai Dragos.
ANOSR se declara "profund nemultumita de faptul ca ministrul delegat pentru invatamant superior, Mihnea Costoiu, nu si-a asumat rezolvarea problemelor semnalate de studenti in cadrul intalnirii oficiale de ieri (vineri - n.r.)", potrivit unui comunicat remis agentiei MEDIAFAX.
Potrivit ANOSR, principalul punct de pe ordinea de zi a discutiilor dintre ministrul delegat si ANOSR a fost finantarea educatiei. "Studentii au cerut 6% din PIB pentru educatie, directionati inclusiv catre evitarea de noi cresteri de taxe, cresterea calitatii invatamantului universitar si asigurarea faptului ca tinerii pot urma o facultate chiar daca provin din familii cu venituri mici. Ministrul a evitat sa ofere raspunsuri ferme cu privire la solicitarile studentilor si a pasat responsabilitatea deciziei finale in curtea Ministerului Finantelor Publice ", se arata in comunicat.
Studentii mai spun ca, in ceea ce priveste nemultumirile studentilor legate de cresterea taxelor de camin, ministrul a declarat ca in urma discutiilor purtate intre Ministerul Educatiei si ANOSR la finele anului trecut a fost crescuta investitia in subventia camine-cantine pentru 2013 cu 6% , insa aceasta crestere nu a solutionat problema lipsei de indexare a subventiei cu valoarea inflatiei de mai bine de sase ani, lucru care a dus la cresteri