Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadou de coşmar la Cluj: a murit de ziua mamei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

Două vieţi au fost curmate, azi-noapte, în Dej, în urma unui tragic accident. Un tânăr de 22 de ani şi o prietenă de-a lui, de doar 21 de ani, au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens.

VEZI AICI IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Cei doi tineri dejeni, Maria Farcaş de 21 de ani şi Alin Maxim de 22 de ani, se deplasau cu un autoturism marca Renault Clio în direcţia Cluj-Napoca. Apropiaţi ai celor doi tineri au spus că aceştia se grăbeau la Buneşti, la discotecă.

Potrivit poliţiştilor sosiţi la locul accidentului, şoferul a pierdut, din cauza vitezei, controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal într-un BMW care circula regulamentar. Şoferul BMW-ului, Gabriel Farcaş, a scăpat cu o fractură de tibie şi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe din Cluj-Napoca. Din păcate, echipajele de ambulanţă sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi tineri. „Maşina parcă zbura, aşa de mare a fost viteza. Eram pe cealaltă parte a străzii când a intrat pe contrasens şi s-a izbit de BMW. Totul s-a petrecut brusc", a spus Gheorghe Ghereben, unul dintre martorii tragicului accident.

Cadou de coşmar: a murit de ziua mamei

Cei doi tineri au murit pe loc, iar intervenţia echipajului de descarcerare al ISU a durat mai bine de o oră pentru a scoate victimele dintre fiare. „Alin venea de la ziua de naştere a mamei sale. I-a dus flori, dar nu a stat prea mult, pentru că voia să ajungă la discoteca din Buneşti", a declarat, pentru „Adevărul de Seară", un prieten de-al băiatului, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea. Potrivit aceleiaşi surse, ultimele cuvinte ale mamei victimei au fost „Ai grijă cum conduci!". Alin Maxim îşi susţinuse anul acesta examenul de bacalaureat şi era angajat, de câteva luni, la o tipografie din Dej. Înmormântarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 24 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 24 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 24 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 24 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 24 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°