Primii care au purtat, pe scară largă, impermeabile au fost soldaţii britanici din Primul Război Mondial care doreau să se ferească în acest fel de umezeala de pe câmpurile de luptă. Încă din Antichitate, grecii şi romanii obişnuiau să se ferească de ploaie cu ajutorul mantalelor din lână. Pagini realizate de redacţia Historia.

În Evul Mediu pelerinele făceau parte din moda de zi cu zi. Cei care au găsit însă o metodă eficientă de a ţine umezeala la distanţă au fost indienii din Amazon: aceştia îşi impregnau hainele şi încălţămintea cu o substanţă albă extrasă din arborele de cauciuc. Când, în secolul al XVI-lea, exploratorii europeni au ajuns în America au fost uimiţi de această inovaţie a indigenilor. Şi, bineînţeles, „au împrumutat" metoda.

Descoperirea scoţianului Macintosh Desen înfăţişând un militar britanic în trenci, în 1918 (reclamă la piesele de îmbrăcăminte ale firmei Burberry) Foto: Photoland/Corbis Images

Presiunile vieţii moderne şi nevoia de deplasare chiar şi atunci când toarnă cu găleata i-au făcut pe oameni să experimenteze soluţii de îmbrăcăminte care să le asigure protecţie. Încercări de a inventa haine rezistente la apă au fost făcute încă din secolul al XVIII-lea de chimişti şi de industriaşi precum francezul François Fresneau şi scoţianul Jahn Syme.

Problema a fost rezolvată în secolul al XIX-lea de către scoţianul Charles Macintosh, fabricant de produse chimice; acesta a descoperit, în 1823, o modalitate de a impermeabiliza hainele cu ajutorul cauciucului. Pe atunci, industria de rafinare era nouă, iar naftalina din gudron era un produs secundar rezultat din distilarea petrolului, folosit în producţia chimică.

În prezenţa naftalinei, cauciucul se lichefia, putând apoi fi distribuit pe suprafaţa stofei; încă un strat de stofă era apoi plasat deasupra. În acelaşi an 1823, Macintosh a patentat tehnologia impermeabili