Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Voi fi solidar cu măsurile guvernului

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 27 decembrie 2008 ·

Preşedintele Traian Băsescu a adresat, sâmbătă, un mesaj de solidaritate membrilor cabinetului Emil Boc, pentru măsurile dure pe care vor trebui să le adopte în următoarea perioadă, inclusiv în ceea ce priveşte amânările privind intrarea in vigoare a unor legi sprijinite în Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu, prezent sâmbătă la o şedinţă informală de Guvern, a declarat că este la curent cu toate problemele pe care le întâmpină actualul executiv, informează Agerpres. Băsescu a declarat, la începutul şedinţei executivului, că motivul pentru care a dat curs invitaţiei primului ministru a fost acela că ar dori ca membrii Cabinetului să primească de la preşedintele României un gest de solidaritate.

Şeful statului a precizat că nimeni nu trebuie să gândească că abordările sale vor fi în perspectiva alegerilor prezidenţiale, menţionând că obiectivul său major este acelaşi ca şi la formarea Guvernului, ca ţara să fie gestionată corect în 2009. ''Ştiu bine situaţia financiară dificilă cu care vă începeţi activitatea şi am perspectiva dificultăţilor anului viitor. Ştiu foarte bine că multe din angajamentele din programele dumneavoastră politice nu pot fi duse la îndeplinire din cauza evoluţiilor foarte rapide în direcţie negativă ale economiei, ca efect al crizei financiare şi mai ales a crizei economice din spaţiul UE. Ca atare, ştiu că veţi lua măsuri foarte dure inclusiv cu amânări de intrare în vigoare a unor legislaţii pe care le-aţi susţinut, am convingerea cu bună credinţă în Parlament, pe care de asemenea eu le-am promulgat, având în vedere voinţa exprimată de Parlament'', a subliniat Băsescu.

El a arătat că este conştient de faptul că miniştrii, în acestă perioadă, vor trebui să suporte critici extrem de severe din cauza diferenţei dintre abordările din campanie şi realitatea bugetului de stat care ''va fi mult mai puţin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 36 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 3 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°