Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROVIZIUNI: Cântând cu foc pentru locul doi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Viu contestat din toate părţile, de la selecţiile naţionale până la marea finală interţări, concursul de cântece Eurovision rămâne, totuşi, cel mai urmărit show de televiziune de pe continent. Sursa: EVZ

Deloc întâmplător, joi seara, când fredonau ai noştri în a doua semifinală, un milion de români au stat pe TVR 1 şi probabil că şi diseară, în ultimul act al concursului de la Oslo, va fi o audienţă foarte bună, ceea ce, veţi admite, la televiziunea pu blică e tot mai rar.

Eurovision e unul dintre acele lucruri superficiale în care europenii investesc multă pasiune, căci nu e o simplă o competiţie muzicală, ci şi una a vani tăţilor naţionale, a traficului de simpatie între vecini, ba chiar şi un soi de agora în care, prin intermediul internetului, cei interesaţi îşi dau cu părerea într-un domeniu la care e evident că ne pricepem toţi.

Şi dacă tot ne pricepem, să spunem că melodia „Playing With Fire”, interpretată cu mult foc de Ovi&Paula Seling, are şanse rezonabile de a depăşi cea mai bună performanţă românească din istoria acestui concurs, un loc trei.

Ovi are asigurată simpatia gazdelor, costumaţia de „Catwoman” a Paulei Seling n-a trecut neobservată, piesa poate suna optim în urechile membrilor juriului (e pe tipicul concursului, fredonabilă şi uşor de ţinut minte), aşteptăm 12 puncte de la Moldova şi de la ţările unde ne-am trimis neamurile la muncă. Bref, sunt motive de optimism. Prin urmare, să ţinem pumnii strânşi pentru ai noştri şi să sperăm la o poziţie cât mai înaltă, dacă nu chiar la un loc doi.

Mai sus de treapta a doua ar începe problemele, fiindcă am fi nevoiţi să organizăm ediţia de anul viitor! Las’ că nici nu avem unde, dar vă daţi seama ce discuţii ar ieşi, pe acest fond de austeritate generală (nici gazdele nu vor să câştige, anunţând că vor refuza acest privilegiu dacă va triumfa iar Nor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 44 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 54 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 44 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 44 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°