Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum sa transformi un bloc comunist intr-unul "capitalist"

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 decembrie 2009 ·

Reabilitarea termica a locuintelor vechi presupune schimbarea ferestrelor, izolarea peretilor, a subsolului si a acoperisului, pentru a reduce risipa de caldura.

Programul de reabilitare termica a apartamentelor, inceput in 2005, da semne de dezmortire la sfarsitul acestui an. Circa 80% din locuintele cuprinse in program in anul 2009 vor fi terminate. Chiar daca nu mai exista fonduri pentru noi lucrari pana anul viitor, presedintii asociatiilor de proprietari sunt sfatuiti sa depuna dosarele la primarii, pentru a fi pusi pe lista de asteptare.

Conducerea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei estimeaza ca in 2009 vor fi finalizate lucrarile la circa 25.000 de unitati, dintr-un total de 43.000 de apartamente incepute. "In 2010 vrem sa dublam numarul apartamentelor din program, daca vom avea banii necesari", a declarat Razvan Murgeanu, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii. Un rezultat care pare bun, daca il comparam cu cele ale anilor trecuti, dar care este cu mult in urma fata de nivelul la care trebuie sa ajungem.

Planul de Actiune pentru Eficienta Energetica arata ca angajamentul statelor membre ale Uniunii Europene este de a reduce consumul de energie cu 20% pana in 2020. Romania s-a angajat sa scada consumul energetic cu cel putin 9%, in urmatorii 9 ani, in cadrul planului.

In pasi de melc

Adriana Iftime, director general al Patronatului Societatilor din Constructii (PSC), considera ca in tara nostra lucrarile se realizeaza in pasul melcului, comparativ cu ritmul din alte tari. "Pana acum, rata de modernizare a fondului locativ din Romania propusa pentru anul 2009 este de 0,018% si se aplica doar blocurilor de locuinte. La nivel regional, rata de modernizare este de sub 1%, in timp ce in state ca Germania procentul este de peste 2%", a declarat Adriana Iftime.

Pentru a ajunge la ritmul impus

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°