Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cat mai scade retailul electroIT? Vanzarile s-au redus cu 25% in trim. I. Producatorii spun ca mai rau nu se poate

Publicat in Ziarul Financiar, joi 13 mai 2010 ·

Piata electronicelor si electrocasnicelor a continuat declinul in primele trei luni ale anului, cu o scadere de 25%, ajungand la 271 de milioane de euro, potrivit studiului realizat de compania de cercetare de piata GfK.

Comprimarea vanzarilor din sector a avut loc in conditiile in care prima parte a anului jucatorii din sectorul de profil apreciau ca exista o scadere de circa 10%, iar tendinta generala ar trebui sa urmeze o stagnare sau o oscilatie de cateva procente.

"Piata totala a fost de 271 milioane euro in primul trimestru al acestui an, cea mai redusa valoare inregistrata de GfK. In timp ce cateva sectoare au prezentat evolutii incurajatoare, altele, precum cel de IT si telecomunicatii, prezinta un declin semnificativ, comparativ cu inceputul anului 2009", arata studiul companiei de cercetare.

Astfel, in primele trei luni ale anului in cazul segmentului de electronice de larg consum, care include televizoare sau console, vanzarile s-au diminuat cu circa 7%, iar in cazul aparatelor foto s-a inregistrat o crestere de 2,5%, pana la o valoare de 9 milioane de euro.

"Pentru finalul anului ne asteptam doar la -5% si sa ne apropiem de nivelul anului trecut. Vorbim de un nivel minimal al pietei. Mai jos nu se poate pentru ca ar insemna sa inceapa sa dispara frigidere din case", a declarat Adrian Olteanu, directorul general al retailerului Flanco.

Unde se pierd banii

In prima parte din 2010 sectorul IT, care reprezinta aproape o treime din valoarea pietei electroIT, a continuat sa raporteze vanzari slabe, cu 38% mai jos fata de primul trimestru al anului trecut, iar vanzarile de terminale GSM si echipamente telecom au fost in continuare in scadere (-34,7%), ajungand la 42 de milioane de euro. "Inseamna ca oamenii cumpara acum doar produsele care s-au defectat. Nu mai cumpara frigider nou pentru ca nu se mai muta, iar piata imobiliara

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°