O vilă de protocol a lui Nicolae Ceauşescu din Baia Mare zace nefolosită de ani întregi. Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş au deschis în premieră casa pentru reporterii ADS. Cele două dormitoate în care a dormit familia de dictatori au rămas aproape natinse timp de 20 de ani.
La Baia Mare, pe strada Petofi Sandor la numerele 12 - 14, există un complex format din patru clădiri al căror scop iniţial a fost de case de protocol pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu. După 1989, acestea au devenit sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Casa Corpului Didactic Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Asistenţă Psihopedagogică Maramureş. Cea de-a patra clădire, care în prezent se află în administrarea Consiliului Judeţean Maramureş este şi cea în jurul căreia s-au ţesut zeci de legende. Pentru că a fost implicată într-un lung şir de procese, casa a fost permanent închisă. „Legendele circulă mai ales pentru că publicul nu a avut acces. Din 1999, de când se află în administrarea CJ, nu a intrat aproape nimeni în ea", a declarat Maria Kovacs, Directorul Serviciului de Patrimoniu şi Logistică din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş.
Sediul partidului unic
La jumătatea anilor '60, membrii Partidului Comunist Român (PCR) au construit în Baia Mare un complex imobiliar format din patru clădiri, complex care iniţial avea destinaţia de sediu al partidului unic. În timp, complexul şi-a schimbat destinaţia, devenind Casă de Oaspeţi pentru cazarea dictatorul comunist, maramureşenii denumind imobilele „Casele lui Ceuşescu". Fiind pregatită ca loc de refugiu în momentul vizitelor „de lucru", „Casa lui Ceauşescu" avea dotări corespunzătoare gustului pentru lux al „fiului neamului" din Scorniceşti.
VEZI AICI GALERIE FOTO CU VILA DICTATORILOR
Cine era „la butoane"
Chiar dacă în anul 1989 cele trei clădi