Performantele echipei nationale de hochei sint ingropate de obtuzitatea unor persoane care s-au obisnuit sa-i imparta pe jucatori in "romani" si "maghiari" Hocheiul pe gheata nu este un sport in care romanii sa fi facut vreodata mare brinza si de la care sa asteptam, in general, performante de inalt nivel. Echipa nationala a ajuns o singura data in prima grupa valorica a Campionatului Mondial, la mijlocul anilor '70, dar nu a rezistat mult acolo, retrogradind apoi pina in grupa a treia valorica (echivalentul Diviziei C din fotbal), unde s-a zbatut intr-o crasa mediocritate in ultimii ani. Intr-un fel, aceasta situatie este explicabila, avind in vedere ca hocheiul ramine un sport foarte costisitor, iar la noi s-au facut foarte putine eforturi pentru a i se asigura progresul. In conditiile in care in intreaga tara exista doar patru patinoare artificiale omologate pentru meciuri si unul singur de nivel international, iar numarul jucatorilor legitimati nu depaseste citeva sute, e clar ca nici performanetele echipei nationale nu se pot ridica peste genunchiul broastei. Cu toate acestea, dupa 1995, eforturile citorva impatimiti ai sportului cu patine au facut ca el sa renasca si in tara noastra, cel putin la nivelul entuziasmului popular. S-a infiintat o noua echipa, Rapid Bucuresti, am inceput sa transferam jucatori din strainatate (in special ucraineni si rusi), iar derbiurile dintre echipele de frunte ale tarii, in care se decide titlul de campioana, stirnesc pasiuni de nebanuit in rindul microbistilor. Interesul televiziunilor pentru transmisia acestor partide din campionatul intern s-a rasfrint si asupra echipei nationale de hochei, existind un adevarat flux de simpatie inaintea participarii sale la Campionatul Mondial din aceasta primavara. Existau toate premisele ca - profitind de noul sistem de organizare al CM - romanii sa promoveze in cea de-a doua grupa valorica