“Plămânul Corvinului”, Michael Klein, ar fi împlinit, ieri, 54 de ani, dacă firul vieţii nu i s-ar fi curmat brusc pe 2 februarie 1993, la un antrenament cu Bayer Uerdingen, în Germania. Unul dintre cei mai buni prieteni ai “Neamţului”, Romică Gabor (51 de ani), a rememorat momente din viaţa celui dispărut prematur dintre noi. Libertatea: Cum l-ai cunoscut pe Mişa Klein?
Romulus Gabor: La juniorii Corvinului. Eram copii şi ne-am împrietenit repede. Am crescut împreună, la grupa profesorului Mitică Pătraşcu. Am avut şi şansa de a juca partidele de la tineret- rezerve în deschiderea meciurilor echipelor mari chiar pe stadionul central, cu public numeros. Era el un adevărat lider?
Da, era un fotbalist deosebit şi un lider pe teren. Bine, Corvinul avea o echipă de lideri, jucau Dumitrache, Andone, Rednic, Petcu, Nicşa sau Gabor (râde), dar nea Mircea Lucescu i-a dat banderola lui Mişa, aşa că a fost şeful nostru din teren. Prin ce era deosebit faţă de ceilalţi jucători?
Ştia să mobilizeze echipa. La el, antrenamentele erau ca şi oficialele, dădea totul şi te făcea şi pe tine să procedezi la fel. Excela la pregătirea fizică. Un fotbalist de luptă, rău în joc, te determina să-i urmezi exemplul. Aţi fost colegi şi la lot...
Am şi stat de câteva ori în cameră cu el! De obicei, stătea cu Ando, iar eu cu Rednic, dar erau cazuri în care ne repartizau câte trei în cameră. La naţională, era titular de drept. Doar are 90 de selecţii.
Klein (primul din stânga), conducând echipa de aur a Corvinului de la începutul anilor ’80 Când v-aţi întâlnit ultima oară?
Cu o zi înainte de a se întoarce la pregătiri, în Germania. Venise în ţară de Sărbători şi, aflând că pleacă în scurt timp, am trecut pe la el să-mi iau rămas-bun. Am băut ultimul pahar cu vin cu el. Apoi a plecat spre Călan, de unde a luat trenul spre Bucureşti. De acolo, cu avionul în Germania. Cum
