Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roger Federer, chinuit îngrozitor de necunoscutul Tipsarevic

Publicat in Gandul, duminică 20 ianuarie 2008 ·

Elveţianul a obţinut victoria în cinci seturi cu 10-8 în decisiv

Janko Tipsarevic este un sârb aflat pe locul 49 în clasamentul ATP fără nici o performanţă notabilă. Profesionist de şase ani nu are nici un titlu câştigat şi, mai mult, nici măcar o finală jucată în circuitul ATP.

Un meci al lui Roger Federer cu acest necunoscut trebuia să fie un măcel mai ales că elveţianul a defilat în primele două tururi la Australian Open.

Dar n-a fost să fie aşa, iar Tipsarevic a reuşit să-l ţină în teren pe elveţian nu mai puţin de patru ore şi 18 minute, foarte aproape de recordul de durată al unui meci jucat de Federer în Australia, în 2005, în semifinala pierdută în faţa lui Marat Safin. Atunci s-au jucat 268 de minute, dar adversarul elveţianului era marele Safin, nu Tipsarevic.

Ce-i drept, sârbul a profitat şi de ziua mai slabă a liderului ATP care, ca niciodată, a făcut 64 de erori neforţate, cu mult peste cele 47 ale sârbului, şi a avut mare noroc cu serviciul. Federer a reuşit un incredibil număr de 39 de aşi care l-au ajutat să rămână în meci şi să revină în final deşi a fost condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi.

În cele din urmă, Federer s-a impus cu 6-7, 7-6, 5-7, 6-1, 10-8 şi va juca în turul patru împotriva cehului Tomas Berdych, un alt adversar periculos pentru elveţian. (A.G.M.)

Elveţianul a obţinut victoria în cinci seturi cu 10-8 în decisiv

Janko Tipsarevic este un sârb aflat pe locul 49 în clasamentul ATP fără nici o performanţă notabilă. Profesionist de şase ani nu are nici un titlu câştigat şi, mai mult, nici măcar o finală jucată în circuitul ATP.

Un meci al lui Roger Federer cu acest necunoscut trebuia să fie un măcel mai ales că elveţianul a defilat în primele două tururi la Australian Open.

Dar n-a fost să fie aşa, iar Tipsarevic a reuşit să-l ţină în teren pe elveţian nu mai puţin de patru ore şi 18 minute, foar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 11 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 10 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°