Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnători cu har

Publicat in Adevarul, duminică 20 martie 2011 ·

Andrei Andreicuţ, proaspăt-numitul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, are la activ o decizie a CNSAS de poliţie politică. Prin informările date fostei Securităţi, Andreicuţ îşi adaugă numele pe o listă de înalţi prelaţi foşti colaboratori.

18 martie 2011. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anunţă numele noului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Înalt Preasfinţia Sa Andrei Andreicuţ este ales cu 29 de voturi din 46 exprimate. Acesta declară emoţionat: „Această zi e importantă pentru viaţa mea şi pentru Biserică. După 25 de ani mă întorc din nou la Cluj". Apoi îşi anunţă succint priorităţile noului mandat: „Trebuie să ne ocupăm de tineri, pentru că ei vor fi misiunea noastră, ei vor duce steagul mai departe".

Alegerea lui Andrei Andreicuţ este comentată pozitiv în mediul bisericesc. Teologul Radu Preda, directorul Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase, îl caracterizează pe noul Mitropolit ca fiind un „păstor de suflete şi gospodar. Ceea ce nu se pomeneşte deloc este trecutul extrem de controversat al lui Andrei Andreicuţ. În special relaţia sa dovedită cu fosta Securitate. O relaţie curăţată parţial printr-o decizie a instanţei, dar care continuă să ridice suspiciuni.

„Dialectica drăcească"

În anul 2007, Andrei Andreicuţ a fost deconspirat ca fost colaborator al Securităţii. Numele său de cod era „Ionică", un diminutiv atribuit din copilărie. La acel moment, CNSAS decreta: poliţie politică.

Scriitorul Mircea Dinescu, membru în colegiul CNSAS, explica condiţiile racolării actualului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Acesta ar fi fost şantajat de către angajaţii fostei Securităţi, după încercarea preotului de a mitui un profesor de la Seminarul Teologic din Bucureşti „pentru cineva, ca să intre la Seminarul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum o ora
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 33 minute
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum 55 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 8 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 7 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Piedone şi-a prezentat ”contractul cu bucureştenii”: Sunt omul ce vorbeşte în limbajul celor mulţi, mănâncă parizer şi usturoi / Bucureștiul nu și-a atins încă potențialul de a fi un oraș inteligent, cu toate că avem un matematician

G4Media acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone, candidat din partea PUSL la funcţia de primar general al Capitalei, şi-a lansat vineri programul politic sub forma unui „contract cu cetăţenii Bucureştiului”, spunând că el este omul „care vorbeşte în limbajul celor mulţi,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°