Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Pacuraru - povestea suspecta a unei demisii ratate

Publicat in Ziare.com, miercuri 24 septembrie 2008 ·

Suspendarea lui Paul Pacuraru era perfect previzibila din toate punctele de vedere. Presedintele Traian Basescu a anuntat de mult ca ii va suspenda pe toti ministrii asupra carora planeaza suspiciuni, cu atat mai mult daca acestia au si avizul Parlamentului pentru urmarirea penala.

Pana la urma, suspendarea poate fi chiar o miscare benefica pentru prestigiul functiei, care nu trebuie vulnerabilizata de problemele unui vremelnic titular.

Daca Pacuraru este dovedit nevinovat poate reveni pe functie ca un invingator si se poate chiar intoarce impotriva procurorilor pentru cercetare abuziva.

Teodor Atanasiu, fostul ministru al apararii suspendat si apoi scos de sub urmarire penala, nu a facut insa nicio plangere impotriva celei care l-a parat la Parchet - Adriana Saftoiu, acum colega de patrtid cu dumnealului si candidat liberal. Oare de ce?

Pe de alta parte, e greu de crezut ca presedintele ar fi putut rata o ocazie prielnica sa ii mai tranteasca o palma peste ceafa adversarului sau de la Palatul Victoria, chiar acum, cand alegerile nu sunt prea departe.

Dupa cum previzibila este si reactia lui Paul Pacuraru, care se apara spunand ca decizia de suspendare e nedreapta si politica.

Surprinzatoare este o alta marturisire facuta de ministrul Muncii. Paul Pacuraru ne spune ca de doua ori a vrut sa-si dea demisia, dupa lansarea acuzatiilor oficiale impotriva sa, si a fost impiedicat de premierul Tariceanu care i-ar fi spus: "vezi-ti de treaba ta, stiu despre ce este vorba!".

Porumbelul scapat de Paul Pacuraru ridica o serie de intrebari.

Ce si de unde stia Calin Popescu Tariceanu?

Prima varianta ar fi ca premierul stia ce contine dosarul ministrului Muncii.

Paul Pacuraru spune ca a incercat sa-si dea demisia dupa inceperea urmaririi penale. Pe atunci, dosarul

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 43 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 28 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°