Liberalii sunt la ananghie. Vor stabili, în alegerile următoare, un record istoric, dar va fi o victorie à la Pyrrhus.

Să dăm deoparte vălul protestelor, atât de dezbinate, că ar trebui predate la şcoală, la cursul „Cum să te faci singur de râs şi să râzi de propria persoană". Să uităm căderea triumfală a partidului de guvernământ, într-un zgomot cumplit de fălci ronţăind resurse, de curele de transmisie zbârnâind, de cumetrii îmboboşate şi de şpăgi judeţene. Să ne admirăm pe noi înşine, cantităţi neglijabile şi demne de dispreţ din statistici. Situaţia e albastră. Însă tocmai acum, când atingem apogeul crizei (nu-i nicio însănătoşire economică, e doar o meschină hibernare), ar trebui să facem socoteala înainte de a trage linie. Guvernul ăsta trebuie să cadă. Sunt de acord că oricine ar veni ar fi infinit mai bun. Sunt de acord, nu se poate mai rău (ba se poate, tovarăşi!)... Dar a treia zi, când ne vom trezi din beţie?

Ce se întrevede la orizont nu sună bine deloc. Pentru ce care cred că struţocămila PSD-PNL e, cât de cât, altceva, orice altceva, îndrăznesc să spun că mă tem la fel de mult de viitor ca şi de trecut. Fac această afirmaţie tulburat de valul de propagandă pogorâtă asupra României. Exact ca în ‘90, când spectrul moşierilor şi exploatatorilor a asigurat victoria FSN cu 66 %, acum, cele mai sărace, necalificate şi epuizate categorii sociale sunt puse din nou în mişcare. Mă sperie impozitul crescător, care favorizează munca necalificată şi productivitatea feudală. Un impozit progresiv într-o ţară săracă asigură dispariţia definitivă a clasei de mijloc şi a iniţiativei particulare. Sunt deja obosit de apelul la aceleaşi inginerii financiare prin care luăm dintr-un buzunar spre a îndesa într-altul. Întrevăd iar plăţi din mână şi fentarea continuă a Fiscului, în duble sau triple contabilităţi. Nu pentru îmbogăţire (îmbogăţirea va continua, în aceea