Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Safari”, tema Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

Elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava au făcut „safari” la Balul bobocilor desfăşurat joi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 18:00. Zece perechi de boboci au pornit în expediţia de vânătoare direct din „colibe”, cu scopul de a prinde cele mai râvnite titluri de Miss şi Mister Boboc. Spectacolul a început în forţă, cu dansul Haka, cu care îşi încep neo-zeelandezii meciurile de rugby, cu strigătele Ka-Mate, cu o imagine foarte inspirată a bobocilor, care s-au prezentat în faţa publicului îmbrăcaţi sumar, în acord cu tema balului, cu căldura Africii. Băieţii aveau în mâini săgeţi de lemn, asemeni războinicilor masai, şi erau vopsiţi pe faţă şi desculţi, la fel ca şi partenerele lor.

15 minute de beznă, în „safari”

Călătoria la care au pornit elevii de la „Pedagogic” a fost chiar palpitantă, întreruptă după o oră şi jumătate de spectacol de o pană de curent, produsă în centrul municipiului Suceava, care i-a lăsat pe boboci pe întuneric. Singura sursă de lumină din sala de spectacol a fost lampa folosită de colegul nostru de la Monitorul de Suceava, care filma secvenţe din spectacol, pentru a fi postate pe www.monitorultv.ro.

Organizatorii nu s-au pierdut cu firea şi au început să cânte „Gaşca mea”, să îi îndemne pe elevii din sală să aplaude cel mai „tare” liceu din Suceava sau cel mai bun profesor. Au fost chemaţi pe scenă şi câţiva elevi ai liceului, cu instrumentele populare, pentru a interpreta câteva piese folclorice. După 15 minute de beznă, totul a reintrat în normal. S-a făcut lumină şi programul a fost reluat, conform graficului.

Momente artistice

Chiar dacă spectacolul a început foarte alert, pe parcurs s-a mai „tăiat”. Au fost momente reuşite, dar şi momente mai puţin inspirate, care pe alocuri nu au smuls aplauzele aşteptate, dar care s-au succedat cu rapiditate, astfel

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 39 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

UPDATE - Dolj - Grav accident în localitatea Sadova / Un bărbat de 75 de ani a murit şi cinci persoane sunt rănite / Accidentul, produs de bărbatul de 75 de ani - FOTO

News.ro acum 56 minute
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, joi, în urma unui accident produs în loclaitatea Sadova, din judeţul Dolj. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier. ”Un autoturism

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Parcul Cișmigiu nu va mai arăta la fel. Celebrele bănci au dispărut. Nicușor Dan: „Schimbăm mobilierul”

Ziare.com acum 46 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă schimbarea mobilierului din Parcul Cişmigiu. Până la recondiționarea băncilor vechi, istorice, va fi amplasat mobilier temporar, precizează edilul general al municipiului București. „Schimbăm mobilierul urban

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum 46 minute
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°