Preţul pentru care CEZ poate cumpăra acţiunile deţinute de Fondul Proprietatea (FP) la cele trei societăţi din cadrul operaţiunilor din România ale grupului ceh va fi rezultatul unor negocieri care pleacă de la 200 de milioane de euro, a declarat astăzi preşedintele Consiliului de Supraveghere al FP, Mircea Ursache.
Acesta a spus că vânzarea participaţiilor FP în companiile CEZ Distribuţie, CEZ Vânzare şi CEZ Servicii a fost avizată de Consiliul de Supraveghere şi urmează să fie ratificată de Adunarea Generală a Acţionarilor.
„Mandatul acţionarilor trebuie obţinut cât mai repede, întrucât oferta celor de la CEZ expiră la data de 15 august”, a spus Ursache.
Acesta a menţionat că tranzacţia este benefică pentru FP. „Valoarea sumelor din conturi va fi mai mare. Toată lumea a susţinut oportunitatea vânzării”, a precizat oficialul.
În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiei, Ursache a adăugat: „Preţul va fi rezultatul unor negocieri. Plecăm de la 200 de milioane de euro, care este o valoare foarte mare pentru Fond”.
În opinia sa, pachetele de acţiuni deţinute de Fondul Proprietatea la societăţile CEZ ar trebui să aibă acelaşi preţ cu cel la care vor fi vândute participaţiile Electrica la aceste companii.
CEZ a achiziţionat în 2005 o participaţie de 51% din distribuitorul şi furnizorul Electrica Oltenia, pentru suma de 166,5 milioane de euro şi, ca parte a acordului de privatizare, poate cumpăra participaţiile minoritare.
Ca urmare a separării activităţilor din energie, din fosta Electrica Oltenia au rezultat CEZ Distribuţie, CEZ Vânzare şi CEZ Servicii.
Fondul Proprietatea deţine 30% din acţiunile CEZ Distribuţie, 30% din CEZ Vânzare şi 12% din CEZ Servicii. De asemenea, Electrica are o participaţie de 19% din CEZ Distribuţie, 19% din CEZ Vânzare şi 37% din CEZ Servicii.