Alexandru Ioniţă, 19 ani, este cel mai valoros produs al clubului Rapid, din ultimii ani. Giuleştenii sperau să-l ţină pe mijlocaş la echipă până când mai creşte şi să-l vândă apoi pe câteva milioane bune, bani care ar putea să salveze Rapidul de la desfiinţare. Din păcate, nu s-a mai putu aştepta.
Jucătorii lui Viorel Moldovan au plecat în vacanţă cu buzunarele goale, iar în ianuarie urmează ca Tribunalul Bucureşti să decidă dacă aprobă sau nu planul de reorganizare propus de noii patroni. În condiţiile în care nimeni n-a mai băgat bani în echip de ceva timp şi nici nu se întrezăreşte nimic la orizont, Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu au recurs la varianta disperată.
Rapid a acceptat oferta Astrei Giurgiu, club care îl dorea de mult pe Ioniţă, şi tânărul mijlocaş va juca din retur la trupa antrenată de Daniel Isăilă şi patronată de cel mai bogat român, Ioan Niculae. Feroviarii urmează să primească 300.000 de euro şi un procent modest dintr-o eventuală vânzare în strâinătate.
Astfel, Rapid îşi pierde cel mai bun jucător pe mărunţiş, Ioniţă urmând să se bată la titlu cu Steaua, în Liga I.
Rămâne de văzut dacă a meritat sacrificiul şi aceşti bani vor face diferenţa dintre viaţă şi moarte.