-Cu 20.000 de spectatori în tribune, duelul dintre cele două Universităţi este depăşit de numai două meciuri din Liga I, Dinamo – Steaua şi Dinamo – Petrolul!
-Etapa de Liga a II-a din weekend a adunat mai mulţi spectatori decât şapte runde de Liga I din acest sezon!
10 echipe din Liga I nu au reuşit să adune pe teren propriu mai mulţi spectatori decât au fost la meciul de pe „Ion Oblemenco”
Prezenţa unor echipe de tradiţie în eşalonul secund, precum Rapid, Iaşi, dar şi apariţia celor două Craiove, a crescut interesul spectatorilor pentru meciurile din Liga a II-a. Aşa s-a ajuns ca unele partide din actuala ediţie de campionat să aibă o audienţă mai mare decât meciurile de pe prima scenă a fotbalului românesc.
Derbyul Craiovei, cât o etapă de Liga I
Întâlnirea de pe „Ion Oblemenco” dintre CS Universitatea – FC Universitatea (0-0) a fost la un pas de a egala de una singură cea mai slabă rundă din Liga I, adică etapa a zecea, care a adunat 22.200 de spectatori! Interesant de remarcat faptul că în primul eşalon doar două meciuri au adus mai mulţi spectatori decât derby-ul celor două Universităţi: Dinamo – Steaua (1-2, 29.000) şi Dinamo – Petrolul (1-1, 24.708).
Etapă record în Liga a II-a
Etapa din acest weekend a fost cea mai prolifică a actualei ediţii a Ligii secunde, cu un total de 33.700 spectatori. Pe lângă meciul de la Craiova, un aport însemnat l-a avut şi meciul de la Buzău, dintre Gloria şi Rapid, scor 0-2, cu un total de 7.000 de spectatori, recordul absolut al seriei I. Audienţa a fost atât de mare, încât echipele din fosta divizie B au adunat mai mulţi spectatori decât în şapte din rundele disputate până acum în primul eşalon.
29.000 de spectatori este recordul pe un meci al Ligii I, stabilit la Dinamo – Steaua (1-2)
-Cu 20.000 de spectatori în tribune, duelul dintre cele două Universităţi es