Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul, tratat cu delicatete de PSD

Publicat in HotNews, vineri 22 iulie 2005 ·

PSD nu intentioneaza, in perioada urmatoare, sa faca zile negre guvernului condus de Calin Popescu-Tariceanu, sustin surse din interiorul formatiunii social-democrate.

Este vorba de un non-combat, care ar putea fi incalcat doar in situatii exceptionale, daca, de exemplu, actele normative pe care executivul le va promova in perioada urmatoare, in special cele din domeniul reformei justitiei, vor leza flagrant interesele PSD. Sursele noastre sustin ca social-democratii nu vor interveni in nici un fel in jocurile din interiorul PNL.

„N-avem de gand sa ne bagam intre ei, in nici un fel de jocuri sau combinatii. Nu vom sprijini nici o tabara, nici pe cealalta. Sa-si rezolve problemele singuri”, ne-a declarat ieri, sub protectia anonimatului, un membru al conducerii centrale a PSD.

Interesele social-democratilor

Formatiunea social-democrata este, fara indoiala, principalul beneficiar al refuzului premierului Tariceanu de a demisiona, pentru a forta organizarea anticipatelor. PSD, cotat in sondaje cu aproape 30a, nu era interesat de un scrutin inainte de termen.

In plus, faptul ca guvernul actual are o majoritate “subtire” in parlament este in folosul PSD, partid care va avea in continuare o misiune foarte usoara in a bloca multe din initiativele executivului. In tot acest timp insa, unii lideri ai PSD mentin deshise canalele de comunicare cu liberalii.

Surse din PSD sustin ca ministrul liberal Bogdan Olteanu i-a facut o vizita presedintelui Camerei Adrian Nastase. Olteanu a dezmintit informatia, precizand ca daca s-a intalnit cu fostul premier a fost doar in calitatea de ministru pentru relatia cu parlamentul.

PSD nu intentioneaza, in perioada urmatoare, sa faca zile negre guvernului condus de Calin Popescu-Tariceanu, sustin surse din interiorul formatiunii social-democrate.

Este vorba d

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 4 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 3 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 5 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 2 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 6 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 5 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 5 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°