Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speranţa stă într-un Dorel! FC Universitatea a învins cu 1-0 pe Gloria şi s-a instalat în fruntea seriei a doua din liga secundă. Omul meciului a fost mijlocaşul de 35 de ani

Publicat in Pro Sport, luni 28 octombrie 2013 ·

FC Universitatea Craiova duce, pe lângă luptele imaginare sau nu ale lui Mititelu, şi o bătălie pentru menţinerea identităţii. E greu ca atunci când joci pe maidan la Roşiori, când ai echipamente vechi şi când galeria îţi înjură cel mai bun jucător, să te declari urmaşa Ştiinţei. Oricât de devotaţi sunt fanii tăi, lipsa de bani şi atitudinea de nomad nu au cum să‑ţi facă bine pe termen lung. De aceea, măcar pentru binele fotbalistic al lui FC U, aducerea lui Dorel Stoica a fost o mutare excelentă. Una care şi-a arătat roadele încă din această etapă, la victoria cu Gloria Bistriţa (1-0).

Căpitanul fără banderolă

Mijlocaşul joacă, la aproape 35 de ani, un fotbal cu o clasă peste ceea ce există în liga a II-a. Un pasator excelent, un foarte bun executant de faze fixe şi un lider (deşi banderola rămâne la Ciucă), Dorel are rolul, pe lângă cel tactic, de a mobiliza, de a ţipa la colegi, de a-i explica lui Goge că sprintul nu se abandonează până când mingea nu iese din teren, mai ales când ai stema Ştiinţei pe piept. Dorel ştie asta şi, în condiţiile în care tribuna l-a înjurat încontinuu, a „dirijat“ pe teren. Istoria jocului poate fi rezumată simplu: meci slab, echipe modeste, o eroare uriaşă de arbitraj din care Săceanu a profitat, marcând din penalty, un teren groaznic şi o atmosferă excelentă făcută de fani.

"Nicolas Sarkozy l-a scăpat pe Mircea Sandu"

Lucrurile par să se aranjeze pentru Craiova lui Mititelu. Primul loc în seria a doua, de azi se presupune că va intra cu drepturi depline pe „Ion Oblemenco“, iar tinerii din lot au un model pe lângă care să se dezvolte. Piedicile, pe lângă cele tot mai evidente puse din partea şefilor fotbalului românesc, pot veni însă de la Adrian Mititelu. Rămâne de văzut dacă omul de afaceri va reuşi să devină un manager mai bun decât a fost în primul „mandat“, atunci când şi-a bătut joc de banii săi. Di

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 25 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 3 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Traficul pe DN1, pe centura stațiunii Sinaia, este oprit. Ploaia torențială a adus aluviunile pe carosabil VIDEO

Adevarul acum 45 minute
Pentru a doua zi consecutiv, vremea a făcut prăpăd în județul Prahova, DN1 fiind inundat.

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°