Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorie la capătul nopţii de literatură*/ de Daniel Nicolescu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 7 iunie 2013 ·

Cel care călătoreşte singur, ajunge mai repede, zicea Kipling. Iar scriitorul face parte din categoria solitarilor absoluţi, a navigatorilor fără echipaj, circumspect – dacă nu ostil – faţă de companionii de orice fel (asta dacă nu luăm în seamă tovărăşiile disperate, precum cea, să zicem, a absintului), care-şi trăieşte experienţa voiajului literar îndârjindu-se nu doar să descopere ce se află înainte, ci să se despartă cât mai degrabă de ceea ce se află înapoi. Pentru el, nu-i aşa, infernul sunt ceilalţi. Dacă, însă, ajunge mai repede la ţintă, rămâne de văzut. Cum, de la caz la caz, rămâne de văzut şi dacă mai are puterea de a ajunge.

În vremea din urmă, literatura a început să fie din ce în ce mai mult o călătorie împărtăşită. Nu pare o modă, ci mai degrabă o stare de spirit (care ea însăşi călătoreşte global). Turnul de fildeş e surpat de nostalgia pentru truveri. Literatura iese în stradă, se comunică, se recită. Experienţa scrisului nu mai e o captivitate orgolioasă, îşi destăinuie toxinele şi izbânzile, iar laboratorul reacţiilor ultrachimice ale literaturii se lasă cotrobăit de un public din ce în ce mai curios. Mai mult, scriitorul – el, solitarul – e solicitat să ofere soluţii comunitare, căi de ieşire din criză, să descopere cataplasme tămăduitoare pentru răul noului secol.

În Portugalia, în luna mai, aceste tendinţe s-au văzut limpede ca lumina zilei, chiar dacă, pentru început, s-au manifestat noaptea. În cadrul Nopţii europene de literatură, pe 24 mai.

Coordonat de British Council, clusterul Eunic Lisabona a convocat energiile membrilor săi pentru a scoate literatura în spaţiul public, pentru a o face să ajungă în urechile şi sufletul cât mai multor trecători. În zona cea mai fierbinte a cetăţii, în perimetrul cel mai arty al centrului său, între piaţa Rato şi Chiado (un Cartier Latin mai autentic, mai puţin timorat de obsesia t

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 49 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 20 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Tribunalul Vaslui a decis începerea judecăţii în cazul lui Dumitru Buzatu

G4Media acum o ora
Tribunalul Vaslui a decis, luni, începerea judecăţii în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită şi în ceea ce-l priveşte pe expertul Radu Judele, hotărârea nefiind definitivă, transmite Agerp

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 54 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Depozit cu muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași / Sute de proiectile neexplodate se aflau la câteva zeci de metri de căminul internat al liceului

G4Media acum o ora
Un depozit cu muniţie folosită în cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, a declarat, luni, pentru Agerpres, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, depozitul în care se presupune că se află

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 5 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 3 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°