Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşterii de clopoţei fac profit de Sărbători

Publicat in Adevarul, joi 17 decembrie 2009 ·

Artizanii fac vânzări mari la clopoţei şi oale în aceste zile. Meşteşugarii dau lovitura cu obiectele de tinichea sau tuci pe care le confecţionează acasă,în timpul anului.

Înainte de Sărbători, sucevenii care se ocupă cu vânzarea obiectelor lucrate manual câştigă în luna decembrie cât în tot anul. Aceştia fac încasări frumuşele din lemnul folosit pentru linguri, tablă şi tuci din care confecţionează oalele pentru mâncare. În această perioadă, se vând foarte bine clopoţeii de tinichea, fier şi tablă. „Soţul meu îi face, bate fierul la foc, îi modelează, apoi îi pune limbă. Anul acesta s-a gândit să le facă şi nişte modele, ca să arate mai frumos“, spune Viorica Avram, vânzătoare din Dolhasca.

Afacere cu lipici la copii şi gospodine

Un clopot mic ajunge la 2,5 lei, iar unul mijlociu la 5 lei. Cei mai fideli clienţi sunt copiii, care se pregătesc pentru seara de Anul Nou. Împreună cu soţul, Viorica Avram se ocupă de această afacere de zece ani şi spune că cel mai bine se câştigă de Crăciun. Atunci vinde cele mai multe vase şi tave pentru cozonac. Tot ea are tăvi speciale pentru julfă ,dar şi pentru pasca de Paşte. „Mai facem un fel de tavă rotundă, goală în mijloc, ca o roată. Este numai pentru învârtită, acea cocă care se coace cu zahăr în interior la cuptor“, adaugă femeia. Oalele pentru sarmale sunt cele mai căutate. 30 de lei costă o oală de tuci cu coadă sau torţi, după preferinţe.

Un ceaun pentru mămăligă ajunge la maximum 20 de lei iar un bătător de usturoi la 5 lei. Pe lângă acestea, familia Avram mai lucrează şi desfăcători pentru porumb, vândute cu 2,5 lei bucata. „Acum este iarnă, iar gospodarii desfac grăunţele uscate pentru a le vinde sau pentru a face făină. Vara nu se cumpără. Mai vindem şi tăvi cu formă pentru prăjituri, în special pentru nuci“, a mai spus comercianta. Tăvile pentru cozonac nu trebuie să fie nici prea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum o ora
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 31 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°