Trăim timpuri grele. În schimb, urmează vremuri şi mai grele. Ne ameninţă iarăşi, din scrumul a 70 de ani însângeraţi şi arşi pe rug, cumplitul, criminalul an 1940. Prin cercurile înalte ale puterii şi banului, în acordurile frivolităţii şi desfrâului, danţul continuă. Ce le pasă guvernanţilor de ţara guvernată? Cu ce îl conturbă pe preşedinte declaraţia de război a castorului Tökes Laszlo, fătălăul dedat la solistică, în fruntea unui cor insalubru de uneltitori împotriva României?
Pocitaniei perverse nu-i răspunde nici un oficial român nici în româneşte, nici în ungureşte, pentru că aşa e, la noi, la vârf, se trăieşte tranzacţionist şi capitulard. Şi balul continuă, în surdele saloane luxoase ale banului şi puterii fără de identitate. Ăştia, pe care nu-i doare ameninţarea cu sfâşierea Ardealului, homunculi, nici măcar de eprubetă, cât de chiuvetă, produse incestuoase de bordel politic, ăştia nu pot fi români.
Ăştia par trimişii cinici ai unor interese străine prin aceste ţări ale Estului, cu atât mai uşor de condus cu cât vor fi mai divizate, mai sparte, mai micşorate pe hartă. Responsabili de nasul, pe care şi l-a luat la purtare spărgătorul de ţări, ascuns multă vreme într-un taur comunal, după cum scria memorabil Vadim, şi este acuzată poziţia critică a democraţilor? Sunt cei care, fără a se fi aliniat iredentei ungureşti, au tolerat actul anticonstituţional, antieuropean şi ilegal al înfiinţării unui partid etnic, purtător al maramei înşelătoare de uniune culturală. Care cultură, derbedeilor? Cultura asmuţirii maghiarilor împotriva românilor? Separatismul vostru abject are cumva un scop artistic ascuns?
Dumneavoastră sunteţi, eventual, Beethoven? Vă animă un fel de reîncarnare a lui Van Gogh? Dirijaţi ceva, în afară de morţii din ambele tabere, pe care îi pregătiţi, de ani şi ani, şi vi-i fezandează diverse instanţe internaţio