Are 6 ani, s-a născut fără văz, însă are o calitate extrem de rară – auz absolut. Este Teodor Alexandru Rădulescu, un băieţel timişorean care, de un an şi jumătate,a descoperit plăcerea de a cânta la pian. Reproduce la perfecţie, după o singură audiţie, orice notă, combinaţie de note sau gamă muzicală. Metoda prin care a învăţat să facă acest lucru nu este nicidecum clasica „după ureche”, ci orientarea spaţială a notelor pe claviatură, procesată în totalitate prin minte.
Marian şi Raluca Rădulescu şi-au dat seama că băieţelul lor are o afinitate pentru pian acum trei ani, când un prieten de familie i-a cântat lui Teodor la orga de jucărie Oda Bucuriei, din Simfonia a 9-a a lui Beethoven. Teodor a reprodus-o fără nicio greşeală.
Cântă la pian digital
„Când a împlinit 4 ani, am început să-l ducem la ore de pian la domnul profesor Mihai Jereb. Pe lângă aceste lecţii, la care merge odată pe săptămână, el cântă mereu şi acasă, unde are un pian digital”, a povestit mama băiatului, Raluca Rădulescu.
Surpriza pe care o ai atunci când îl asculţi pe Teodor cântând este expresia de linişte de pe faţa băieţelului. Ascultă şi trece prin filtrul imaginaţiei fiecare sunet al muzicii. „Pentru el, sunetul este metoda prin care relaţionează cu lumea din jurul lui.
Prin sunet comunică şi sunetul îi oferă informaţii preţioase despre mediul înconjurător”, a explicat profesorul de pian al lui Teodor, Mihai Jereb. Muzicianul timişorean are o experienţă de peste douăzeci de ani în meloterapie, iar Teodor este cel mai recent proiect al său.
„Învăţăm programa normală pentru vârsta lui, dar metoda este diferită. Prinde extrem de repede. În plus, ştie lucruri din teoria muzicii pe care elevi de muzică de clasa a şaptea sau a opta nu le ştiu. Băiatul combină raţionamentul cu auzul înnăscut”, a povestit profes