Mesajul a fost trimis. Multumesc!

KARATE: Braşovenii, în prim-planul campionatelor naţionale!

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 6 martie 2012 ·

Sala Concordia din Bucureşti a găzduit sâmbătă, 3 martie, Campionatul Naţional SKDUN 2012, destinat probelor individuale de kata şi kumite. La concurs au participat 700 sportivi de la 38 cluburi, supervizaţi de Aurel Patru - 7 dan, preşedinte internaţional SKDUN, Colin Putt- 7 dan, preşedinte arbitraj, Gerry Breeze- 8 dan, directorul tehnic SKDUN. În cadrul aceluiaşi eveniment, s-a organizat şi selecţia sportivilor care vor reprezenta România la Campionatul European SKDUN din luna aprilie. Braşovul a deplasat la campionat 8 sportivi legitimaţi în cadrul JKA România sub comanda lui Dragoş Chiru- 3 dan, care au avut un parcurs de excepţie, reuşind să câştige 12 medalii (3 titluri naţionale, 3 titluri de vicecampioni naţionali şi 6 medalii de bronz). De departe, cei mai în formă sportivi au fost Muntean Bogdan, care la categoria minicadeţi a câştigat aurul la kata, iar la kumite a reuşit să se impună uşor în faţa tuturor adversarilor, cucerind a doua medalie de aur. Seitz Adina s-a impus la kata feminin, categoria cadete, cucerind aurul, iar la kumite fiind învinsă greu în finală, cucerind în cele din urmă doar medalia de argint. Tot pentru clubul braşovean au mai punctat şi: Pomirleanu Sebastian, locul 2 la kata categoria minicadeţi, care a fost devansat la 0.1 sutimi chiar de sportivul JKA, Muntean Bogdan. Sandu Cezar, locul 2 la kumite minicadeti, Miruna Vlaicu locul 3 kumite junioare, Dragoi Ion locul 3 kata copii şi locul 3 kumite la aceeaşi categorie. Orban Timeea locul 3 kumite, Maftei Gabriel locul 3 la kata şi locul 3 kumite categoria minicadeti. „Sunt plăcut uimit de motivarea sportivilor din cadrul acestui eveniment, care au reuşit să urce toţi pe podium. Nu pot decât să îi felicit pentru rezultate obţinute la acest campionat naţional şi am mare încredere într-un parcurs bun şi la Shoto Cup JKA organizat pe 24 martie chiar de clubul nostru”, a declarat antren

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 52 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de lei, promulgată

Adevarul acum 9 minute
Președintele Klaus Iohannis a promulgat inițiativa prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia e achitat integral.

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 58 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Oprea: România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA

Mediafax acum o ora
Ministrul Economiei s-a întâlnit cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, director executiv al Advocacy Center, pentru a discuta despre consolidarea colaborării bilaterale şi a parteneriatu

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Rareş Bogdan: Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României, Nicolae Ciucă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu au vară, nu au vacanţă. ”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, arătând că pe 29 septe

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°