Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT MUNTENEGRU. Spitalul Floreasca. Un rănit, externat

Publicat in Romania Libera, vineri 28 iunie 2013 ·

O persoană rănită în accidentul din Muntenegru a fost externată din Spitalul Floreasca, alţi trei pacienţi sunt la Terapie Intensivă, unul în stare extrem de gravă, un altul a fost operat joi, iar alţi doi vor fi supuşi vineri unor intervenţii chirurgicale, a declarat medicul Bogdan Opriţa, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, a spus că una dintre persoanele rănite în accidentul din Muntenegru este în continuare în comă, iar alte două rămân tot la Terapie Intensivă, dar starea acestora este ameliorată.

Potrivit medicului, o altă persoană a fost transferată de la Terapie Intensivă în postoperator, starea acesteia fiind bună.

Citeşte şi ACCIDENT MUNTENEGRU. Trei răniţi, externaţi vineri de la Spitalul Universitar

Totodată, un pacient din Clinica de ortopedie a Spitalului Floreasca a fost operat joi, pentru rezolvarea chirurgicală a unei fracturi, evoluţia postoperatorie fiind favorabilă. Alţi doi pacienţi vor fi operaţi vineri, pentru o fractură şi, respectiv, pentru un hematom.

Tot din Clinica de ortopedie a fost externat primul pacient din grupul celor zece care au fost aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca după accidentul din Muntenegru, a precizat Opriţa.

Doi bărbaţi şi o femeie răniţi în accidentul din Muntenegru vor fi externaţi vineri din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar doi pacienţi de la Terapie Intensivă sunt în continuare în stare critică, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Leonard Grecescu.

Citeşte şi ACCIDENT MUNTENEGRU. Spitalul Elias. Un prim ranit, externat vineri

La Terapie Intensivă sunt cinci pacienţi dintre cei internaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), doi dintre aceştia fiind în stare critică, a precizat Leonard Grecescu.

Purtătorul de cuvânt al SUUB declara joi că doi din

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°