Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robert Săceanu bate pasul pe loc

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 ianuarie 2009 ·

„Gattuso“ a refuzat să dea probe în Germania şi a ratat şi transferurile la Internaţinal Piteşti şi FC Drobeta. Titular în echipa care reuşea să readucă Universitatea Craiova în prima ligă în 2006, Robert Săceanu a ieşit din circuit în ultima vreme, viitorul său ca fotbalist fiind sub semnul incertitudinii. După venirea lui Nicolo Napoli, Săceanu a ieşit din schema tactică gândită de italian, pierzând treptat contactul cu echipa. Antrenorul Ştefan Stoica a încercat să-i dea o mână de ajutor, luându-şi „copilul“ la Gloria Buzău. Cum „satelitul Stelei“ nu a avut un parcurs foarte bun, Stoica a fost demis, iar Săceanu a ajuns din nou pe drumuri. S-a întors în Bănie şi a sperat că va primi o nouă şansă din partea tehnicianului din Peninsulă. „Am revenit la Craiova, iar acum o să intru în programul lui Nicolo Napoli. Mă bucur foarte tare că pot să mă antrenez cu Ştiinţa, echipa mea de suflet“, spunea Robert în septembrie 2008. A fost dezamăgit, în iarnă rămânând din nou pe dinafară. Săceanu nu se află acum nici în lotul mare al Universităţii, dar nu se antrenează nici cu satelitul. Aleargă de unul singur, luptând cu kilogramele, şi aşteaptă ca fotbalul să-i ofere o nouă şansă. A refuzat probe de joc în Rusia şi Germania În ultima vreme, mai multe cluburi au fost interesate de serviciile lui Gattuso din Bănie. Ştefan Stoica, ajuns între timp la Internaţional Piteşti, l-a vrut alături de Stoianof şi pe Robert Săceanu. De asemenea, Eugen Neagoe, care a preluat în această iarnă FC Drobeta, echipă aflată în lupta pentru promovare în Liga I, l-a dorit pe mijlocaşul craiovean. De fiecare dată negocierile au eşuat, Săceanu cerând mai mulţi bani decât erau dispuse cluburile să-i ofere. „Eu mi l-am dorit şi mi-l doresc în continuare pe jucător pentru că îl cunosc şi consider că poate să ne ajute. Am plecat deja în cantonament în Serbia fără el, dar sper ca până la întoarcere lucru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 43 minute
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 3 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°