Mesajul a fost trimis. Multumesc!

99942 Apophis – Asteroidul Apocalipsei din 2036 va trece în apropiere de Terra pe 9 ianuarie

Publicat in Ziua Veche, marți 8 ianuarie 2013 ·

În cursul acestei săptămâni, miercuri, 9 ianuarie, asteroidul 99942 Apophis, va trece la câţiva kilometri distanţă de Terra, existând şanse ca în 2036 acesta să lovească planeta.

Corpul ceresc denumit după zeul răului şi al întunericului din mitologia egipteană măsoară aproximativ 270 de metri în diametru. În cazul în care acest asteroid s-ar ciocni de Pământ, energia degajată în urma impactului ar fi echivalentul a peste 25.000 de bombe atomice similare celei folosite la Hiroshima.

Apophis aparţine unui grup cunoscut sub numele de „familia Aten”, fiind vorba despre corpuri ce nu rezidă în centura de asteroizi şi care îşi petrec majoritatea timpului pe orbita Pământului, fiind situate între planeta noastră şi Soare. Din acest motiv, asteroizii sunt extrem de periculoşi pentru că îşi petrec marea majoritate a orbitei aproape de Soare, motiv pentru care sunt greu de detectat de telescoapele de pe Pământ.

Când a fost detectat în 2004, descoperirea a provocat temeri în jurul lumii, după ce calculele specialiştilor au relevat posibilitatea unei coliziuni în 2029. În urma observaţiilor ulterioare, astronomii au anunţat că riscul unei ciocniri în 2029 este extrem de mic, însă NASA a spus că„există încă posibilitatea unui impact” pe 13 aprilie 2036, şansa fiind de 1 la 250.000.

Cu ocazia acestei treceri radarele NASA aflate în deşertul Mojave din California şi în Arecibo, Puerto Rico, vor scana Apophis, când se va găsi la doar 14,5 milioane de kilometri de Terra, pe 9 ianuarie, în speranţa că vor avea mai multe despre „efectul Yarkovsky” şi de a obţine mai multe date despre viitoarea traiectorie. „Efectul Yarkovsky” este un fenomen descoperit de un inginer rus la începutul secolului al XX-lea, care prevede că un corp care se roteşte încet şi care orbitează aproape de Soare are parte de încălzirea părţii expuse la Soare, care se răceşte „noaptea”, atu

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 38 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 27 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°