Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piturca va renunta si la Deac

Publicat in Romania Libera, vineri 23 mai 2008 ·

Selectionerul Victor Piturca a anuntat ieri, in cadrul conferintei de presa ce a marcat intrarea echipei nationale in cantonamentul premergator Euro 2008, ca unul dintre cei doi jucatori la care va renunta pentru turneul final va fi mijlocasul formatiei CFR Cluj, Ciprian Deac, mezinul echipei. "Noi plecam la drum cu un lot de 25, din care vom renunta la doi jucatori. Unul dintre acestia va fi Deac, pe care l-am chemat pentru a lua contact cu nationala", a spus Piturca. El a afirmat ca alti jucatori, in afara celor 25 aflati acum la lot, vor fi chemati la nationala doar daca vor mai exista accidentari.

"Avem un lot de 25 de jucatori dupa ce l-am pierdut pe Ovidiu Petre. Probabil ca soarta a facut ca el sa se accidenteze. E pacat pentru el ca a pierdut sansa asta si sper sa nu se mai accidenteze si alti jucatori. Asta e viata, asta e riscul meseriei. Acum, un alt jucator va fi in locul lui Ovidiu Petre la turneul final. Acel cameraman nu a avut nici o vina, a fost doar un meci de vacanta. S-a spus ca trebuie sa le fie interzise jucatorilor astfel de jocuri, dar eu am declarat inca dinainte ca in acel turneu pot face tot ce doresc. Ar mai putea veni la lot unul sau doi jucatori, dar acestia vor aparea doar daca vor mai fi accidentari."

Echipa nationala a Romaniei s-a reunit joi la Centrul National de Fotbal Mogosoaia, in vederea pregatirilor pentru turneul final al Euro 2008. Tricolorii vor ramane la Mogosoaia pana pe 2 iunie, cand este programata plecarea nationalei in Elvetia. Romania face parte din grupa C a Campionatului European si va juca, in ordine, cu Franta (9 iunie, Zürich, ora 19.00), Italia (13 iunie, Zürich, ora 19.00) si Olanda (17 iunie, Berna, ora 21.45).

Nu-i lasa la DNA

Piturca a spus ieri ca fotbalistii din lotul nationalei citati de procurorii anticoruptie nu vor mearge la DNA cat timp se afla in cantonament pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 14 minute
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 2 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 3 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 9 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 11 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 11 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 10 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 12 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°