Intrat într-un sistem antreprenorial sau ca angajat într-o companie, instituţie, individul se va întâlni cu diferite programe de formare pentru adulţi. Acestea vor urmări să îi stimuleze creativitatea, imaginaţia, spiritul practic şi iniţiativa. Practic, îl aduc pe individ dintr-un rol de „spectator" al propriului proces de dezvoltare, într-unul de participant activ care îşi pune întrebări, caută răspunsuri, îşi exprimă nevoile de dezvoltare şi este responsabil în acest proces. Mai mult, curând, procesul „îi aparţine".

Este, de bună seamă, o schimbare la nivel de -individ, prin care fiecare trece cu propriile emoţii şi sentimente. Asumarea acestui proces vine o dată cu conştientizarea faptului că educaţia -este un proces continuu care durează toată viaţa. Extrapolând actul de învăţare la diverse alte manifestări în viaţa personală, înseamnă întoarcerea la lectura cărţilor plăcute, la participarea la manifestări culturale cum ar fi teatrul, filmul sau dansul contemporan.

Orice experienţă se poate transforma într-o experienţă de învăţare, conştient sau inconştient, ridicând întrebări, aducând răspunsuri, căutând roluri şi regăsind identităţi. Stimulii externi nu încetează să apară, mai ales acum, în era tehnologiei şi a informaţiei. Ei sunt la doar un pas de individ şi important este să îi capteze atenţia.

În mediul formal, de afaceri, există rolurile consacrate de mentori sau coach, care susţin dezvoltarea individului ca un proces natural. Îl direcţionează „din umbră" pe individ, lăsându-i responsabilitatea procesului de învăţare, acesta rămânând titular şi construind dezvoltarea pe abilităţi naturale. În mediul cultural, aş face o comparaţie cu teatrul. V-aţi gândit la piesele de teatru care se desfăşoară direct pe scena teatrelor? În care vă simţiţi un pic şi actor, dar şi spectator, mai mult parte din poveste, implicat activ şi direct? Nu aţi s