Scufundările subacvatice au depăşit de mult stadiul de hobby exclusivist şi devin din ce în ce mai mult un sport de masă. În clipa de faţă, la nivel global există peste zece milioane de scafandri amatori atestaţi, dintre care o mare parte bat lumea în lung şi în lat pentru a descoperi cele mai palpitante locuri din care poate fi explorat adâncul mărilor şi oceanelor. Unii se dau în vânt după rechini şi alţi peşti mari, alţii străbat şi 10.000 de kilometri pentru a vedea în mediul lor natural căluţii de mare pigmei, alţii au ca pasiune epavele de tot felul - vapoare, avioane, elicoptere scufundate. Goana acestui gen aparte de turişti după noi experienţe subacvatice a creat o adevărată industrie care rulează anual miliarde de euro.
România are ieşire la mare, există condiţii pentru a practica scufundările, însă deocamdată rămâne o destinaţie periferică pe harta „diving"-ului. Cu toate că există motive evidente care explică această stare de fapt, există şi câteva argumente care ar convinge scafandri din alte ţări să vină la Constanţa şi Mangalia. Cu puţin efort din partea autorităţilor şi a investitorilor, numeroşi scafandri pasionaţi de arheologie şi de epave ar renunţa măcar o dată la o vacanţa într-o ţară tropicală pentru o aventură la Marea Neagră.
Tulburea şi tulburătoarea Mare Neagră
Evghenii Mărăşescu face scufundări în Marea Neagră, şi nu numai, de peste 40 de ani. Este de profesie inginer, dar după 1990 şi-a abandonat meseria pentru a-şi urma pasiunea. A înfiinţat în 1994 centrul de scufundări Delphi, printre primele din ţară, şi un magazin de profil.
În opinia lui Mărăşescu, cel mai important dezavantaj al Mării Negre este lipsa de vizibilitate. Sunt zile întregi în care nu se poate intra în apă, pentru că vizibilitatea este foarte redusă. Pentru a stabili gradul de vizibilitate, scafandrii au ca etalon distanţa de la care se poate ve