Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case cu structură din lemn

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 27 iunie 2009 ·

AFLĂ CUM SĂ CONSTRUIEŞTI CORECT. Tot mai multe persoane aleg să îşi construiască casa din lemn. Motivele sunt: durata de execuţie este mică, preţul este avantajos, rezistentă la seisme, chiar şi la incendii (tratamente de ignifugare), costurile cu încălzirea sunt reduse.

„Din punct de vedere tehnic, casele pe structură de lemn sunt mult mai avantajoase, structura tip sendviş având un confort termic interior superior tuturor variantelor de realizare cunoscute", spune Vasile Biber, reprezentantul firmei Mobinstal. Pentru că o casă nu o faci în fiecare zi şi pentru o zi, ci pentru o viaţă, este bine să te gândeşti de la început ce fel de construcţie doreşti (cu un singur nivel sau cu mai multe nivele) şi să te consulţi cu un arhitect, pentru în­tocmirea proiectului.

AVANTAJE MULTIPLE

La casele cu structură din lemn, avantajele sunt foarte multe. În primul rând, cheltuielile energetice sunt mai mici decât la construcţiile din cărămidă, dacă izolaţia este corectă. Astfel, poţi reduce din costurile destinate aerului condiţionat pe timpul verii, lemnul fiind un bun termoizolant. Modul de izolare este unul relativ simplu, bazat pe materiale mo­derne: vată minerală, gips-carton, folie protectoare, polistiren. Înainte de a izola însă este indicat să aplici o folie protectoare pe tavan şi pe pereţii exteriori. Aceasta va menţine un climat plăcut în casă în zilele caniculare, reflectând lumina soarelui şi împiedicând pătrunderea vaporilor de apă. De asemenea, este bine ca volumul stratului de vată mi­nerală să fie în funcţie de zona în care este amplasată casa. Dacă construiţi o casă într-o zonă de munte, este indicat să nu faceţi economie la vată minerală. În felul acesta vă veţi bucura liniştit de confortul casei, deoarece dăunătorii nu vor putea trece de vata minerală şi de lemnul ignifugat chimic. De asemenea, este ştiut că au o rezistenţă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 36 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 45 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 48 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 48 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 36 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°