Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ ”. Şef din Direcţia de Sănătate București, dispus să-şi favorizeze foştii patroni de la Spitalul Monza | ÎNREGISTRARE AUDIO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 aprilie 2013 ·

În conducerea spitalului Monza, deschis în vara anului trecut, s-a aflat o bună perioadă șeful adjunct al Direcției de Sănătate Publică București, chiar instituția ce avizează și controlează spitalele. Oficial, acesta nu mai e angajatul spitalului, dar reporterii EVZ au aflat că nu ar fi rupt legăturile cu Monza

Spitalul de chirurgie cardiovasculară, inaugurat în prezenţa a zeci de personalităţi, are oameni de încredere la Direcţia de Sănătate Bucureşti în persoana directorului adjunct. Al doilea om din DSP a fost timp de opt luni director medical la spitalul privat şi există indicii că ar colabora în continuare cu Monza, deşi lucrează în instituţia care controlează unităţile medicale. Un scandal uriaş e legat şi de modul în care a fost ridicat spitalul, situaţie care va fi prezentată în episodul viitor.

Monza „şi-a tras” director din DSP

Fostul director medical al Spitalului Monza, Adrian Călugăru, este un om cu ştate vechi în DSP Bucureşti. A ocupat funcţia de director adjunct în cadrul DSPMB până în martie 2012, moment în care a trecut la Monza. În noiembrie, şi-a dat brusc demisia şi s-a reîntors la Direcţie. Între timp, postul se vacantase şi a trebuit să susţină un concurs la Agenţia Funcţionarilor Publici.

La Monza, Călugăru s-a ocupat de dosarul de clasificare şi avea des drumuri la fostul loc de muncă, susţin surse din DSP. Gradul de clasificare va conta când unitatea va cere finanţare de la asigurări. „Venea (A. Călugăru - n.r.) des pentru avize şi autorizări. Şi acum, când nu mai e angajatul Monza, merge lunar la sediul DSP din Vitan să le ridice testele de salubritate şi le duce personal acolo”, mai spun sursele citate.

Faptul că Adrian Călugăru (FOTO DREAPTA) ar fi apropiat de conducerea de la Monza, deşi nu mai apare pe ştatele lor de plată, reiese şi din două înregistrări audio, ce pot fi consultate la finalul art

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 57 minute
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 11 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 11 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°