Internaţionalizarea, susţinută la Bucureşti şi Sofia, ar deranja şi Turcia unor republici ex-sovietice de a fi primite în NATO şi rolul pe care îl poate juca Alianţa în geopolitica postsovietică şi soluţionarea "conflictelor îngheţate" din CSI fac obiectul unei analize apărute, recent, în "Nezavisimaia Gazeta".

Serghei Markedonov, expert la Institutul de analiză politică şi militară din Moscova, atrage atenţia că statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice au adesea interese divergente, inclusiv în privinţa evoluţiilor din spaţiul ex-sovietic. În opinia autorului, Bulgaria şi România tind spre internaţionalizarea Mării Negre, în timp ce Turcia, un alt membru NATO, este interesată în menţinerea "Societăţii Închise pe Acţiuni

Marea Neagră

", unde "principalii deţinători de acţiuni vor fi ea însăşi şi Rusia, care nu este defel membră a NATO", scrie autorul.

România, "patron european" din partea NATO pentru Moldova

Polonia sprijină pe toate căile integritatea teritorială a Ucrainei, patronând această ţară pe calea spre Alianţa Nord-Atlantică şi spre Europa, în timp ce România are, după părerea autorului, "o istorie complexă şi contradictorie a raporturilor de frontieră" cu această ţară. Deşi problema Bucovinei de Nord a rămas de domeniul trecutului, scrie Markedonov, România "contestă până acum apartenenţa la Ucraina a Insulei şerpilor", ambele ţări fiind în aşteptarea unei decizii a Curţii Internaţionale în această chestiune. România este şi patronul european din partea NATO pentru Republica Moldova, ceea ce diferenţiază poziţia Bucureştiului de cea a Varşoviei în problema transnistreană. În timp ce Polonia se postează pe o poziţie mai flexibilă, manifestată în trimiterea unor deputaţi la alegerile parlamentare din decembrie 2005 în Transnistria, "România sprijină pe deplin abordările Chişinăului". O situaţie similară se constată şi în ca