Momentul de miercuri, 25 octombrie 2006, prin care Traian Basescu a fost de acord cu nominalizarea lui Varujan Vosganian pentru postul de comisar, iar Calin Popescu Tariceanu a acceptat sacrificarea lui Teodor Atanasiu si pierderea in favoarea PD a unuia dintre cele mai importante ministere, a starnit, cum era de asteptat, reactiile politicienilor si ale jurnalistilor.
Nimeni n-a facut efortul de a trece dincolo de ceea ce sare in ochi, pentru a dibui semnificatiile din profunzime ale acestui troc politic, tipic, de altfel, dambovitianismului nostru maladiv.
Aceste semnificatii se pot imparti in doua categorii, despartite dupa criteriul de raportare:
Prin raportare la batalia dintre Palate, avem semnificatia unei incredibile infrangeri a PNL.
Pentru ca premierul a obtinut de la presedinte un drept pe care-l avea si, in consecinta, nu se poate vorbi despre o negustorie cinstita. E ca si cum eu m-as aseza in capul unei strazi si n-as lasa sa treaca nici o masina fara ca soferii sa nu-mi dea ceva. Iar acestia ar ceda imediat, fericiti ca au obtinut un drept pe care-l aveau totusi.
In planul imaginii publice, dezastrul PNL ramane indiscutabil ca succesiunea anotimpurilor. Teodor Atanasiu a intrat in colimatorul lui Traian Basescu prin sprijinul neconditionat dat deciziei PNL de retragere a trupelor din Irak. Din acest moment, Traian Basescu si-a jurat (nu in barba ca Baiazid al lui Eminescu, ci in gura mare) sa stie toti romanii ca i-o va coace lui Atanasiu. Si i-a copt-o! Mesterind o lucratura ilegala in vazul lumii. In aceste conditii, PNL trebuia sa-l sustina pe T. Atanasiu pana-n panzele albe. Fostul ministru al Apararii nu numai ca n-a fost sustinut, dar mai mult a fost jucat la carti.
Ce semnal da actuala conducere ministrilor PNL, simplilor membri? Sa nu mai ridice nici privirea la Traian Basescu? Sa nu mai fie solidari cu deciz
