Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JO 2012: Koczi ameninţă cu dezvăluiri!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 august 2012 ·

România n-a făcut ieri mare brânză la băieţi, Flavius Koczi terminând finala la sol pe penultimul loc. Flavius a fost primit cu căldură în sală de fanii români, dar exerciţiul nu i-a dat pe spate pe arbitri.

Flavius era să cadă în nas la prima diagonală, iar continuarea exerciţiului a fost nesigură, dar a primit şi câteva felicitări sonore pentru un element dificil. A primit 15,100, notă pe care n-a aplaudat-o nici măcar antrenorul lui, Ioan Suciu, aflat în tribună. Pe Koczi l-au depăşit concurenţi din Chile şi Israel!

După terminarea exerciţiului, dinamovistul a declarat: "Ştiam că este o finală foarte grea. Îmi reproşez doar prima linie. Locul 7 este meritoriu! Nu ştie nimeni motivul pentru care n-am concurat la individual compus. Nu sunt accidentat, este vorba despre altceva. Voi spune totul după ce voi termina finalele pe aparate (n.r. - mai are de concurat la sărituri).

Karoly: "Team USA face bine!"

Interesul pentru gimnastică a fost ieri la cote înalte la Londra, pentru finalele pe aparate. La gura de metrou care dă direct spre sala care găzduieşte întrecerile se aflau, sub nasul poliţiştilor, numeroşi indivizi care ţineau în mână plăcuţe cu mesajul "I need ticketv". Totuşi, în sală erau destule locuri goale, unele dintre ele fiind ocupate de soldaţi aduşi special.

Bela Karoly, celebrul antrenor român al Statelor Unite ale Americii şi cel care a descoperit-o pe Nadia Comăneci, a dat autografe la foc automat americanilor aflaţi în sala din North Greenwich. O familie de yankei chiar i-a propus să le ia fetiţa la gimnastică, dar tehnicianul a zâmbit şi s-a mărginit să se fotografieze cu micuţa şi să-i acorde un autograf pe tricou. "Team USA face bine!", a comentat Karoly, pentru EVZ, situaţia în clasamentul general pe medalii.

7 a fost locul ocupat de Flavius Koczi în finala la sol

CITIŢI ŞI: JO 2012: Flavius Koczi, penult

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 6 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°