Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălării şi gunoaie, în loc de blocuri ANL, un proiect Elena Udrea la Braşov

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

La începutul lui 2010, edilii, în frunte cu Elena Udrea, promiteau construirea a 400 de locuinţe prin ANL în locul vechii unităţi militare din cartierul Bratolomeu

Anul trecut, unitatea militară de pe strada Agricultorilor a fost rasă de pe faţa pământului, întrucât se afla într-un stadiu avansat de degradare.

Predarea terenului de peste 10.000 de metri pătraţi municipalităţii a fost făcută cu mare pompă în prezenţa Ministrului Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, şi a ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Atunci, a fost semnat şi protocolul între cele două ministere şi primărie în vederea construcţiei unor blocuri prin ANL în respectivul loc. În total, în noile imobile din locul unităţii ar fi urmat să se mute 400 de familii.

S-au evaporat banii?!

Mai mult, în iulie 2010, Elena Udrea a revenit la Braşov şi a vizitat şantierul de pe strada Agricultorilor. Udrea a discutat chiar şi cu arhitecţii Braşovului pentru a identifica cel mai bun concept de blocuri, care să se încadreze în peisaj, mai ales că mini-cartierul este amplasat în vecinătatea Bisericii Evanghelice, important monument istoric al Braşovului.

Potrivit declaraţiilor făcute de ministrului Elena Udrea, lucrările ar fi trebuit să înceapă încă din 2010, deoarece, susţinea aceasta „fonduri există, atât de la bugetul de stat, cât şi din încasările rezultate în urma vânzărilor de locuinţe ANL deja construite". Costul estimat al tuturor celor 400 de apartamente era de aproximativ 10 milioane euro, iar 120 de locuinţe urmau să fie repartizate unor militari din Braşov.

Citiţi aici ce a declarat ministrul Dezvoltării şi Turismului în iulie 2010

Click pe poze pentru a vedea cum arată acum cartierul ANL promis de Elena Udrea

Haznaua boschetarilor

Vizita sa a rămas însă, o amintire neplăcută mai ales pentru vecinii măreţelor blocuri promise.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 18 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 17 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 54 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°