Fondul Monetar International (FMI) se asteapta ca Romania sa-si indeplineasca angajamentele asumate prin acordul de finantare externa indiferent de cine formeaza Executivul, a precizat pentru NewsIn reprezentantul FMI Tonny Lybek.
"Avem un program cu Romania, nu cu un anumit guvern. Ne asteptam ca statul sa-si indeplineasca angajamentele indiferent de cine face parte din Executiv", a spus reprezentantul regional al FMI pentru Romania si Bulgaria, intrebat daca estimeaza ca exista riscuri mai mari ca Romania sa rateze tintele asumate in acordul cu FMI pentru finalul acestui an in urma caderii guvernului.
Instabilitatea politica actuala pune presiuni pe atingerea tintelor pe care Romania si le-a asumat prin acordul cu FMI si Comisia Europeana, mai ales pe partea reformelor structurale. Unul dintre principalele angajamente in acest sens este adoptarea noii legi a pensiilor pana in 31 decembrie 2009.
Motiunea de cenzura "11 impotriva Romaniei" a fost adoptata marti, 254 de parlamentari votand pentru, in timp ce 176 au votat impotriva, iar patru voturi au fost anulate, dintr-un total de 448 parlamentari prezenti. Un numar de 434 voturi au fost valabil exprimate.
Guvernul nu poate emite ordonante si nu poate initia proiecte de lege in cazul incetarii mandatului, potrivit Constitutiei, in interiorul mandatului interimar,cum se numeste statutul de acum al Executivului, care este de 45 de zile si care expira intre cele doua tururi de scrutin ale prezidentialelor.
Potrivit Legii privind organizarea si functionarea Guvernului, "in cazul incetarii mandatului sau, in conditiile prevazute de Constitutie, pana la depunerea juramantului de catre membrii noului Guvern, Guvernul continua sa indeplineasca numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fara a promova politici noi"