Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FENOMENUL JUCU. Bosch, DeLonghi, Ecolor, Holver şi Tuborg îngroapă în bani primăria comunală. Doar gropile din asfalt îţi amintesc că eşti în România

Publicat in Gandul, joi 18 aprilie 2013 ·

Dacă Turda şi Câmpia Turzii, două oraşe transilvănene binecunoscute, sunt aproape falite după plecarea americanilor de la Bechtel şi a ruşilor de la Mechel, la mai puţin de 50 de km distanţă, celebra comună Jucu, o veche cunoştinţă a finlandezilor de la Nokia, renaşte din propria-i cenuşă.

Bosch face angajări

„În august vor să recepţioneze construcţia şi, până în toamnă, să angajeze vreo câteva sute de oameni”, îmi povesteşte arhitectul şef al primăriei Jucu, Tudor Pop, despre intenţiile celor de la Bosch.

Anul trecut, nemţii au demarat construcţia unei fabrici de componente auto, amplasată în Parcul industrial Tetarom, din comună. Investiţia se ridică la 77 de milioane de euro, va ocupa peste 20 de hectare de teren, iar cei de la Bosch vor să angajeze până în toamnă cel puţin 300 de oameni, urmând ca, în viitor, numărul personalului să crească la 2000.

Hala Bosch, aflată în construcţie. Sursa foto Marian Sultănoiu

Compania se află în plin proces de recrutare, chiar azi organizând la Casa de Cultură a Studenţilor un târgul de joburi.

În legătură cu acest eveniment, Brigitte Eble, director general al Robert Bosch, reprezentant a grupului Bosch în România, spunea în urmă cu două zile că au început angajările din luna octombrie, anul trecut. “Mai întâi am angajat personal de specialitate, pentru şcolarizare şi training în câteva fabrici Bosch din Europa. Acum începem recrutările pentru restul poziţiilor’’, spunea Brigitte Eble.

Oamenii din Jucu nu au regim preferenţial

Care va fi impactul financiar şi social înregistrat la nivelul comunităţii locale, în aceste condiţii? “Din punct de vedere social, uman, ne ajută, dar nu cine ştie ce. Nici la Nokia n-au fost angajaţi prea mulţi oameni din comună. Cam 50-100, nu mai mult. Iar finlandezii tot cam vreo 2000 de angajaţi plăteau” îmi spune Tudor Pop.

La ora as

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 36 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 24 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°