Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mereu dragă Ralu,

Publicat in Jurnalul, luni 31 mai 2010 ·

"De când ai plecat dintre noi s-au petrecut atât de multe lucruri, pro­babil mult mai multe decât ar fi normal să se întâmple într-o ţară care ştie încotro o ia şi de ce... Mi-ar fi greu să-ţi spun pe îndelete povestea acestor ani, aşa că mă mulţumesc cu esenţialul. Mai ales că mi-e dor să aud comentariile tale pe care acum nu mai pot decât să mi le închipui. Ralu, mergem înapoi. După ce am intrat şi în NATO şi în UE, ne-am aşezat pe iarbă şi nici măcar nu pri­vim cerul, ne uităm unii la alţii cu duş­mănie, ne mai tragem câte o pal­mă şi atât. Ştiu că ai pledat mult pentru instituţii solide, care să func­ţioneze dincolo de jocuri şi de sforării.

Instituţiile se prăbuşesc acum una după alta, ceea ce contează e voinţa unui singur om şi cine nu înţelege asta e intimidat, ridiculizat, filmat, înregistrat, ostracizat. Ju­de­cătorii pleacă din justiţie, doctorii din spitale, profesorii din şcoli, românii din România.

În acest vid, cei care conduc cheamă la sacrificii şi îndeamnă la reforme. Nu mai e nici apatie, e o sfârşeală rău prevestitoare peste tot. Ştiu că ai pledat pentru un statut solid al presei. Acum, presa dispare, se sufocă, se refugiază pe net, e izolată sau transformată treptat în spaţiu de circ când în ţară nu e loc pentru pâi­ne. Multe dintre ziarele la care ai lu­crat sau pe care îţi plăcea să le citeşti au dispărut. Iar publicul e împins tot mai mult nu spre dez­baterile la care participai, ci spre show-uri decoltate şi probleme de budoar. Însăşi in­sti­tu­ţia cetăţeanului e pe cale de dispariţie. Mi-e dor de tine şi în acelaşi timp o parte din mine se bucură că nu vezi toate astea...

Adrian Năstase"

"De când ai plecat dintre noi s-au petrecut atât de multe lucruri, pro­babil mult mai multe decât ar fi normal să se întâmple într-o ţară care ştie încotro o ia şi de ce... Mi-ar fi greu să-ţi spun pe îndelete povestea acestor an

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 37 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 58 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 3 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°