E una dintre expresiile care mă enervează cel mai profund. Laolaltă cu încă o zicere la fel de adîncă: „E plin cimitirul cu oameni de neînlocuit“. Păi, chiar e plin. Recunosc fără ruşine că eu cred în unicitatea fiecărei persoane şi în alte prostii de genul acesta.

De aceea, am o mare problemă în preajma sărbătorilor de tot felul. Cadourile. Bunicul, spre bătrîneţe, începuse să primească an de an, de ziua lui, ba ciorapi şi cămăşi, ba pulovere şi ciorapi, ba ciorapi, batiste şi cămăşi. Şi tata începe să îmbătrînească. Dacă nu-i găsesc pe net vreo carte de care are neapărată nevoie, îl umplem şi pe el de ciorapi. Şi de pulovere de care se declară superîncîntat, dar nu le poartă niciodată. Spumă de bărbierit. Atît de multă, încît s-a strîns cît pentru trei generaţii. Mama, ca fetele. Ştiu cam ce culori îi plac şi, dacă le găsesc pe toate într-o eşarfă, am dat lovitura. Îi punem şi ei un pacheţel cu cărţi. O tigaie anume de teflon la care tînjea de mult. Fratele mai mic – întotdeauna bine îmbrăcat şi care face poze hipstamatice cu iPhone-ul – e o problemă. Dar cel mai probabil că pleacă la snowboarduit de sărbători şi am scăpat cu o îmbrăţişare, după.

Se mai spune că un cal de dar nu se caută la dinţi. Însă nimic nu e mai oribil ca un cadou de convenienţă. Ca să fie. Ca să scapi. Că aşa se face. Pe mine una m-ar bucura de o mie de ori mai tare să-mi urezi din gură cele bune, să mă strîngi în braţe sau să mă baţi băieţeşte pe umăr şi apoi să împarţi bucuros berea cu care te cinstesc. N-aş duce de pildă nimănui un pacheţel din cele trebuincioase igienei personale, pe care le găseşti preambalate în farmacii sau magazine de cosmetică. N-aş dărui un parfum decît cu deplina siguranţă că persoana respectiva îşi doreşte exact acel parfum.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpSe presupune că ştii cîte ceva