Iertare, stimate cititorule, pentru că ceea ce urmează e teorie curată. Nu voi folosi exemple concrete, socotind că le-ai văzut prea adesea pe ecrane. Dar a apărut şi aici o criză: în locul bătăioaselor „dezbateri“ practicate de multă vreme, care ne copleşesc prin frecvenţă şi invitaţi atoatecunoscători, experţi, analişti ş.a., mai multora dintre noi le e dor de dialoguri omeneşti. Pentru că „dezbaterile“ fac „buba“ la ureche, la inimă şi la cap. Nietzsche spunea, oare, „convingerile ferme sunt chiar mai dăunătoare adevărului decât minciuna“? Cam pe la „convingeri ferme“ ne mişcăm în dezbateri. La ele participă mulţime de atotştiutori, care apără – cu dovezi şi argumente, dar în primul rând cu aplomb – o idee, un om, un grup ş.a.m.d. Şi nu numai că apără ceva sau pe cineva dar, concomitent, se simt datori să condamne sau numai să ignore, să dispreţuiască, să ironizeze, să respingă energic opiniile oricărui opozant. Concomitent avocaţi şi procurori, mai rar judecători înţelepţi, purtaţi de patima certitudinilor, „dezbătătorii“ dovedesc adesea că nu ştiu despre ce este, de fapt, vorba dar sunt siguri că ştiu. Au răsp Publicitate unsuri („juste“) la toate problemele, iar cei care au alte păreri greşesc profund. Aceştia din urmă nu pot fi decât învinşi, convinşi sau somaţi la un compromis. Altfel riscă să fie priviţi ca nişte proşti sau ca nişte nebuni. În ce constă superioritatea dialogului? În dialog nu te grăbeşti să-i înveţi tu pe ceilalţi, ci întrebi, descoperi, afli. Cu mintea şi inima deschise îţi suspenzi certitudinile. În dialog intri cu sensibilitatea şi trăirile tale, nu numai cu logica şi cu ceea ce ai avea de apărat. Întrebi mai mult decât răspunzi, pentru că vrei să afli. Te interesează cum a ajuns celălalt la un punct de vedere diferit de al tău, cât de valabil poate fi modul lui de a privi lucrurile. Concomitent, îţi apar şi alte întrebări: