Campionatul Ligii a V-a a continuat în week-end-ul trecut cu meciurile etapei a III-a. În Seria I, pe prima poziţie a urcat Voinţa Zvoriştea, formaţie care a beneficiat şi de o decizie favorabilă din partea Comisiei de Disciplină după meciul din runda precedentă, de la Fântânele. Tot 9 puncte a adunat şi Pleşul Râşca, însă gruparea din Zvoriştea ocupă fotoliul de lider datorită golaverajului.
Au trecut abia trei etape şi nici o formaţie din Seria a II-a nu se poate lăuda cu un procentaj de reuşită de 100%. Singura echipă neînvinsă a rămas Viitorul Adâncata, care duminică a dispus cu scorul de 4-3 de Flacăra Vicovu de Jos.
Bradul Vama conduce ostilităţile în Seria a III-a, după ce a acumulat trei victorii din tot atâtea jocuri disputate în actualul sezon. Bradul Vama are deja 3 lungimi avans faţă de următoarele clasate, Foresta Moldoviţa, Dorna Vatra Dornei şi Avântul Frasin.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a III-a:
Seria I
Sport Style Ciprian Porumbescu – Recolta Fântânele 3-1
Voința Zvoriştea – Viitorul Cetatea Baia 6-1
Pleşul Râşca – Releul Mihoveni 3-2
Steaua Dumbrăveni – Victoria Păltinoasa 2-4
Rapid II Suceava a stat.
Clasament Seria I
1. Voința Zvoriştea 3 3 0 0 11-1 9p
2. Pleşul Râşca 3 3 0 0 10-5 9p
3. Victoria Păltinoasa 3 2 1 0 7-2 7p
4. Sport Style Ciprian Porumbescu 3 1 2 0 6-4 5p
5. Rapid II Suceava 2 1 0 1 7-2 3p
6. Steaua Dumbrăveni 3 0 1 2 5-9 1p
7. Recolta Fântânele 2 0 0 2 1-6 0p
8. Viitorul Cetatea Baia 2 0 0 2 3-11 0p
9. Releul Mihoveni 3 0 0 3 2-12 0p
Seria a II-a
Unirea Horodnic – Bucovina Şerbauti 3-1
Unirea Milişăuţi – Avântul Gr