În urmă cu mai bine de 350 de ani, în aceeaşi biserică veneau la slujbe domnitorul Ţării Româneşti Constantin Şerban şi soţia sa, Domniţă Bălaşa, cei ce au şi ctitorit edificiul care a supravieţuit veacurilor.

Alflat în plin centrul Piteştiului, la kilometrul zero al municipiului, cel mai cunoscut lăcaş de cult medieval al oraşului - Biserica Domnească "Sfântul Gheorghe" - a fost ridicat în anul 1656. Până în 1746 însă nu apar nici un fel de atestări documentare ale edificiului ctitorit de domnitorul Constantin Şerban şi soţia sa, Domniţa Bălaşa. Abia în 1746 lăcaşul apare în însemnările lăsate de mitropolitul Ungro-Vlahiei, Neofit, publicate în Jurnalul Bisericii Ortodoxe Române în 1876 şi trecute în Sinodicul Bisericii Sfântul Gheorghe.

Edificiul este realizat din cărămidă, alegerea acestui material în detrimentul pietrei conferind exteriorului impresia vechilor aşezăminte munteneşti din veacurile XV-XVI. Biserica este compusă din trei părţi: altarul cu naosul sunt menţinute în formă originală, în timp ce nartexul (pronaosul), mult mai ridicat şi diferit decorat faţă de restul clădirii, pare adăugat ulterior celorlalte două. Monumentul prezintă o valoare arhitectonică deosebită tocmai datorită pridvorului supraînălţat printr-un foişor, pe coloane de cărămidă, constituind clopotniţa, soluţie tehnică folosită prima dată în Ţara Românească.

Clopotele bisericii au ars în Incendiul din 1848

Acoperişul de sindrils şi amvonul bisericii au luat foc în 1848, iar flăcările au afectat clopotele. Din fericire, restul a fost salvat. După incendiu, Biserica Domnescă "Sfântul Gheorghe" a fost supusă unor lucrări de restaurare. Acoperişul a fost înlocuit cu unul de tablă, iar locul turlelor mici a fost luat de turla cea mare de la Apus, înalta de 37 de metri.

Pe lista neagră de demolărilor

În anii 60,