Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Fun Park-ul din Buşteni şi-a deschis azi porţile

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 februarie 2010 ·

În acest weekend, copiii se pot da pe banda de tubbing, iar de săptămâna viitoare vor funcţiona şi caruselul, toboganul şi escalada.

Astăzi, la Buşteni, s-a deschis cel mai mare parc de distracţii din zona montană.

Parcul, care se întinde pe o suprafaţă de 14.000 metri pătraţi este situat la baza pârtiei Kalinderu. Chiar dacă în acest moment funcţionează doar instalaţia de tubbing, copiii au luat cu asalt Fun Park-ul.

"Copiii de la taberele de schi s-au mutat deja în parc şi fac aici lecţii de schi. Zăpada este excelentă, iar turiştii au sosit în număr destul de mare", ne-a declarat Ion Vasilescu, şeful Direcţiei Programe din cadrul Primăriei Buşteni.

Acesta a mai precizat că de săpătămâna viitoare vor deveni funcţionale şi caruselul, toboganul şi escalada. "Mai sunt câteva documente pe care trebuie să le primim de la ISCIR pentru ca toate instalaţiile să pornească în deplină siguranţă. Deocamdată se fac probe la acestea", a mai spus Ion Vasilescu.

Parcul este destinat în principal copiilor şi este o noutate în domeniul agrementului din ţara noastră, ţinând cont de faptul că patru dintre instalaţiile care există vor fi funcţionale atât iarna, cât şi vara.

Parcul de distracţii este dotat cu o pârtie de începători pentru copii şi adulţi care este acoperită cu zăpadă artificială, instalaţii pentru tubbing, carusel, tobogan şi escaladă. Toate instalaţiile au fost aduse din Austria şi Germania, iar zăpada artificială din Italia.

Intrare liberă în parc

Fun Park-ul de la Buşteni a costat aproximativ 5.200.000 lei, bani asiguraţi de către Guvern, prin intermediul Ministerului Turismului.

În privinţa preţurilor care vor fi practicate, reprezentanţii Primăriei spun că acestea vor fi accesibile pentru ca părinţii să îşi poată permite să vină cu copiii în parc. Deocamdată, intrarea este liberă.

Program pe pârtia Kalin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 56 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 37 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 42 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 11 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°